FC Botoşani, noul lider din Liga 1! Moldovenii, victorie la limită cu UTA Arad

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 06 august 2021, ora 20:25,
FC Botoşani
FC Botoşani

FC Botoşani este noul lider al Ligii 1, după ce în etapa cu numărul 4 a Ligii 1 a trecut pe teren propriu de arădenii lui Laszlo Balint de la UTA.

Echipa lui Marius Croitoru s-a impus în meciul cu UTA, scor 2-1, şi a urcat pe primul loc în clasament, provizoriu, până când celelalte formaţii îşi vor disputa meciurile.

Golurile partidei din Moldova au fost reuşite de către Petkovski, în minutul 61, în timp ce Ongenda a majorat diferenţa în minutul 73, din penalty, iar Ioan Hora a redus din diferenţă în minutul 90+2.

Prima repriză a jocului de la Botoşani a fost una pe contre. Raportul ocaziilor a fost de 4-2 pentru echipa gazdă.

FC Botoşani a început mai bine repriza a doua, iar asta a dus şi la deschiderea scorului. Petar Petkovski a trimis mingea în poarta lui Iacob cu o lovitură de cap la centrarea venită din partea lui Braun în minutul 61.

Minutul 72 a adus un penalty pentru FC Botoşani, la un duel între Mihai Roman şi Medimorec. Hervin Ongenda a executat lovitura de la 11 metri, a punctat şi a dus scorul la 2-0.

Ioan Hora a punctat pentru UTA Arad în minutul 90+2 cu un şut superb.

UTA Arad a încercat să egaleze, dar totul a fost în zadar. Arbitrul a pus capăt partidei din Moldova, care s-a terminat cu scorul de 2-1 pentru FC Botoşani.

În urma acestui rezultat  FC Botoşani a urcat pe primul loc în clasament cu 10 puncte, în timp ce UTA Arad se află pe locul 7, cu 5 puncte acumulate în clasament.

Cum au arătat echipele de start în meciul de azi

FC BOTOȘANI Pap – Braun, Racoviţan, Şeroni, Ţigănaşu – Papa, Malcom, Ongenda – Kage, Sila, Fili
REZERVE: Contra, Patache, Chindriş, Florescu, Croitoru, Petkovski, Barbosa, Roman, Quinones
ANTRENOR: Marius Croitoru

UTA: Iacob – Vuckevic, Enrico, Memimorec, Shiliakov – Batha, Passaglia, Figuiera, Ubbink – Miculescu, Dangubic
REZERVE: Balauru, Buştea, Tomozei, Antal, Benga, Isac, Hora, Vorobjavas
ANTRENOR: Laszlo Balint

Arbitru: Marian Barbu; A1: Mircea Orbuleț, A2: Imre-Laszlo Bucsi
Stadion: Municipal (Botoșani)

Citeşte şi SĂGEŢI DIN PARTEA LUI VALERIU IFTIME CĂTRE GIGI BECALI: ,,NU MERGE LA FCSB FIINDCĂ VREA SĂ FIE ANTRENOR PRINCIPAL”

fc botosaniongendaliga 1petkovskiuta aradrealitatea