Echipa portugheză FC Porto a învins Atletico Madrid cu 2-1 în Grupa B din Liga Campionilor, scoțând gruparea spaniolă din cupele europene.
Atletico Madrid părăsește cupele europene încă din faza grupelor
Formația din capitala Spaniei, antrenată de Diego Simeone, era oricum eliminată din competiție, dar avea șansa participării în oplay-off-ul pentru optimile din Europa League, dacă ar fi terminat pe locul 3.
Pentru gazde au marcat Taremi (5) și Eustaquio (24), acesta din urmnă marcând al 1000-lea gol al lui FC Porto pe Estadio do Dragao. Și tot FC Porto a marcat și al treilea gol, în minutul 90+5, prin Marcano, care a trimis mingea în poarta proprie.
În celălalt meci al grupei, Bayer Leverkusen și Club Brugge au încheiat la egalitate, 0-0. Ca urmare, FC Porto a câștigat grupa cu 12p, fiind urmată de Club Brugge cu 11p, în timp ce Bayer și Atletico au câte 5p. Departajarea s-a făcut în urma rezultatelor directe, 2-0 pentru echipa germană pe teren propriu și 2-2 la Madrid.
Atletico Madrid a jucat finala Ligii Campionilor în 2013/2014 și 2015/2016 și a câștigat Europa League în 2017/2018
Este pentru prima dată în ultimii 14 de ani când Atletico Madrid este eliminată din cupele europene atât de timpuriu. În Liga Campionilor a terminat de fiecare dată între primele 3, lucru care i-a permins fie să joace în optimi, fie să continue în Europa League.
De două ori a ajuns în finala Ligii Campionilor, fiind învinsă, de fiecare dată, de Real Madrid. A fost 1-4 după prelungiri în sezonul 2013/2014 și 3-5 după loviturile de departajare (1-1 după prelungiri) doi ani mai târziu.
În sezonul 2017/2018 Atletico a terminat Grupa C pe locul 3, motiv pentru care a fost redirecționată în Europa League, câștigând trofeul 3-0 în finala cu echipa franceză Olympique Marseille.