FCSB, surpriză înainte de Supercupă: Mihai Stoica explică situația echipamentelor

FCSB nu va juca în noul echipament de joc pentru meciurile de acasă în meciul contra lui CFR Cluj din Supercupa României, așadar nu îl va putea prezenta suporterilor cu această ocazie.
Roș-albaștrii au dezvăluit că echipamentul pentru noul sezon încă nu a fost livrat de sponsor, motiv pentru care jucătorii vor îmbrăca alte uniforme de joc.
Schimbare de plan la FCSB, înaintea Supercupei cu CFR Cluj
„Deși intenția noastră era aceea de a prezenta echipamentele pentru sezonul 2025-2026 înaintea partidei din Supercupa României de sâmbăta viitoare, planul inițial a fost dejucat de faptul că echipamentul principal nu a fost încă livrat de sponsorul tehnic. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, a anunțat FCSB, pe paginile oficiale ale clubului.
Ulterior, Mihai Stoica a oferit mai multe detalii despre această situație. Oficialul campioanei a dezvăluit că jucătorii vor purta echipamentul de deplasare la meciul cu CFR Cluj.
„Pentru cei care ne acuză de amatorism fiindcă nu avem încă echipamentul în care vom juca meciurile de pe teren propriu: producătorul nu l-a livrat în termen și a refuzat propunerea noastră de a-l prelua din Belgia și a salva situația.
Vom evolua în cele două echipamente de deplasare pe care le avem deja primite până când va ajunge cel de acasă.
Anul trecut am jucat Supercupa în al treilea echipament, anul ăsta vom juca Supercupa și debutul în UCL. Nu e nicio nenorocire, nu vă mai ambalați așa!”, a transmis Mihai Stoica.