Federația Română de Fotbal inițiază o campanie de ajutorare a refugiaților ucraineni

Federația Română de Fotbal
Federația Română de Fotbal inițiază campania „Pentru fotbal, pentru viață!”, care se va derula pe întreaga perioadă în care refugiații ucraineni vor avea nevoie, informează frf.ro.
“Federația Română de Fotbal este alături de cei care suferă în aceste vremuri cutremurătoare pentru umanitate. Conflictul sângeros din Ucraina și agresiunea armată împotriva unei țări suverane sunt realități dureroase, la care FRF nu poate rămâne impasibilă. Este unul dintre acele momente când viziunea noastră trebuie să capete consistență. Și această viziune poziționează FRF drept un partener social relevant în România, prin impactul pe care fotbalul îl are la nivelul comunității.
Una dintre valorile declarate ale FRF este promovarea spiritului de echipă și acum avem ocazia să ducem această valoare dincolo de gazon și să ne punem în slujba umanității. Solidaritatea noastră față de fotbalul ucrainean și față de toate victimele poporului ucrainean va defini codul de conduită al familiei fotbalului.
Ne delimităm de orice opinie care promovează violența, xenofobia, agresiunea, soluțiile militare în locul diplomației. Respectul nostru față de victime este necondiționat și ajutorul acordat va fi neîntârziat. Nu este timp de lecții de democrație, de explicații. Puterea exemplului este esențială pentru salvarea de vieți”, se arată pe site-ul FRF.
Citește și Coșmarul trăit de Paul Pogba, în timp ce juca în Liga Campionilor: „Nu există un sentiment mai urât pe lume”
Campania ”Pentru fotbal, pentru viață!” se va derula atât timp cât victimele războiului din Ucraina vor avea nevoie. “Beneficiem de consultanță și sprijin material din partea UEFA, astfel încât să ne putem derula eficient rolul de federație avanpost la frontul ucrainean. Vom fi primul tărâm de liniște pentru refugiații familiei fotbalului ucrainean.
Pentru preluarea refugiaților primim sprijinul Ministerului Sportului și Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Ne vom preocupa de condițiile de trai ale jucătorilor de fotbal – copii, juniori și seniori – de familiile lor și de oficialii fotbalului ucrainean, dar vom acționa și pe flux invers, cu ajutoare trimise către Ucraina”, a afăugat FRF.
FIFA a acceptat modificarea cadrului regulamentar, astfel încât să fie posibilă integrarea fotbaliștilor ucraineni, temporar, în competițiile din România.
“Următorul demers instituțional al FRF este de a inventaria prezența tuturor copiilor și juniorilor fotbaliști din Ucraina refugiați pe teritoriul României. Pentru identificarea lor, vom colabora cu afiliații noștri din țară, cu Ambasada Ucrainei și cu Federația Moldovenească de Fotbal”, a mai precizat FRF.
Citește și Fost tenismen s-a dus la Kiev să lupte cu rușii: „Am învățat să trag cu o săptămână înainte de a veni”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























