Finanțatorul lui FC Argeș, răspuns tăios pentru Nicolae Dică după atacul antrenorului: „Nu are școală câtă vacanță am eu! Omul are un scurtcircuit de logică”

Nicolae Dică s-a despărțit acum câteva zile pentru a treia oară de FC Argeș, după un start modest de sezon în liga secundă. Fostul jucător al piteștenilor a părăsit formația din Trivale după remiza cu CS Mioveni, scor 1-1.
Finanțatorul lui FC Argeș, răspuns tăios pentru Nicolae Dică după atacul antrenorului: „Nu are școală câtă vacanță am eu! Omul are un scurtcircuit de logică”
„Dicanio” a lăsat să se înțeleagă că Viorel Tudose, unul dintre finanțatorii clubului, este cel care nu l-a mai dorit. Omul cu banii de la FC Argeș nu a așteptat foarte mult după atacul lui Dică și a dat o replică pe măsură pentru tehnicianul în vârstă de 44 de ani.
„Nu vreau să mă mai cobor la nivelul acestui Nicolae Dică. A știut clar de la inceput că eu nu-l vreau la FC Arges, dar însă și așa, pentru binele clubului, chiar îmi doream să aibă rezultate.
Adică voi credeți că eu mă rugam ca el să piardă și să îi fie rău lui FC Argeș? Omul are un scurtcircuit de logică. Ba spune că sunt în afara clubului, ba spune că eu l-am dat afară și că nu înțelege.
Dar, de unde știe el că sunt eu în afara clubului? Știe el contractele? Știe el ce bani bag eu? El a spus că nu am văzut eu live meciuri câte goluri are el ca fotbalist. Iar eu ii spun că el nu are școală câtă vacanță am eu.
Nu l-am lucrat eu, așa cum insinuează el acum și nu l-am dat eu afară. La ora 2.30 în ziua respectivă eu am primit telefon de la Dani Coman ca să mă întrebe ce facem cu el.
M-a întrebat dacă reziliem cu el. Eu i-am spus lui Coman că el este cel care trebuie să ia decizia, că el l-a adus și el trebuie să își asume, nu eu. Vă rog să verificați la Dani Coman ce vă spun acum.
Dar până la urmă care e problema lui Dică? El mă plătește pe mine sau eu pe el? Acest domn milionar, cum mă numește el ironic, a băgat bani la FC Argeș și a ajutat clubul ăsta în ultimii ani.
Dar nu vreau să mai vorbesc nimic despre Dică, deoarece nu vreau să mă mai cobor la nivelul lui”, a spus Viorel Tudose, pentru ProSport.