FK Csikszereda a renunțat la nu mai puțin de 11 jucători

Clubul FK Csikszereda s-a despărțit, joi, de unsprezece jucători, într-un comunicat de presă publicat pe un site de socializare explicând decizia prin faptul că în fotbalul profesionist schimbarea este permanentă.
Echipa este antrenată de Istvan Szabo, care l-a înlocuit pe Robert Ilyes
Conform paginii oficiale de Facebook, cei unsprezece jucători la care s-a renunțat sunt: fundașii Lorand Bencze, Mariano Bettini, Arian Kabashi și Erwin Bloj, mijlocașii Wilhelm Loeper, Laszlo Kleinheisler, Szabolcs Dusinszki, Bence Vegh, Daniel Brugger și atacanții Gustavo Cabral, Zoard Nagy.
„În fotbalul profesionist schimbarea este permanentă, astfel că, din când în când, vine momentul în care trebuie să ne luăm rămas-bun de la acei băieți extraordinari care, până nu demult, dădeau tonul vestiarului și care, prin jocul, munca și atitudinea lor, au contribuit la istoria FK Csikszereda.
Ne luăm acum rămas-bun de la Wilhelm Loeper, Gustavo Cabral, Nagy Zoard, Kleinheisler Laszlo, Bencze Lorand, Dusinszki Szabolcs, Mariano Bettini, Arian Kabashi, Bloj Erwin, Vegh Bence și Brugger Daniel. Băieți, vă mulțumim pentru tot! Vă dorim mult succes în continuare, atât pe teren, cât și în viață”, se menționează în anunțul de pe site-ul de socializare citat.
De la începutul lunii iunie, formația FK Csikszereda este condusă de antrenorul maghiar Istvan Szabo, care l-a înlocuit pe tehnicianul Robert Ilyes.
FK Csikszereda a efectuat în actuala pauză competițională patru transferuri: fundașul Alex Szabo (Kecskemet), atacantul Adam Czekus (Kecskemet), extrema Albert Stahl (FC Bihor) și mijlocașul ofensiv Zsolt Magyar (Puskas Akademia).