Echipa FC Botoșani a remizat, pe teren propriu, cu Sepsi, 1-1, în Etapa a 26-a din Superligă, dar antrenorul Flavius Stoican este mulțumit.
„Este un rezultat normal”, susține Flavius Stoican
Gazdele s-au văzut conduse din minutul 30, după reușit lui Matei, dar au egalat în ultimele secunde ale primei reprize. Sepsi a jucat în inferioritate din minutul 55, după eliminarea lui Păun, dar, chiar și așa, Stoican consideră că rezultatul este echitabil.
„Un meci bun, o atitudine corectă, am întâlnit o echipă cu jucători buni, care își merită locul în clasament. Cred că am fost echipa care a presat pe finalul jocului.
E important că am revenit de la 0-1 și am egalat printr-un gol frumos. Este un rezultat normal, după ce s-a văzut pe teren. Ne doream mult victoria, am avut ocazii, dar am întâlnit un adversar destul de bun.
Avem o echipă bună, care aleargă și devine ca o familie. E important să credem în șansele noastre pentru că putem pune probleme atât timp cât baza noastră este determinarea”, a declarat tehnicianul după meci.