Florin Bratu consideră că va rămâne pe banca României U21: ”Chiar n-am auzit de așa ceva”

Articol de Mihai Popescu - Publicat miercuri, 03 august 2022, ora 21:31,
Florin Bratu
Florin Bratu

Florin Bartu ar putea pleca de pe banca naționalei U21, după rezultatele slabe înregistrate. Totuși, selecționerul de la tineret susține că a discutat despre viitor cu șeful FRF, Răzvan Burleanu.

”Pe făraș?! Nu, în ședința de astăzi am fost eu cu domnul Burleanu și domnul Stoichiță, în cadrul căreia am vorbit despre viitor și despre acțiunea din septembrie. Nu am vorbit despre nimic altceva. Asta a fost ședinta de azi. Chiar n-am auzit de așa ceva, nu știu nimic (n.r. despre înlocuirea sa cu Săndoi)”, a declarat Bratu.

Florin Prunea, vehement după parcursul României U21: „Ce-l recomandă pe Bratu ca să fie numit acolo?”. Ce a declarat fostul internațional român!

”Totul pleacă de jos, de la bază. La U21, plecăm de la numirile de antrenor. Trebuie să mă gândesc “Ce performanțe are antrenorul ăsta în ultimul timp”, pentru a-l aduce. Luăm exemplul lui Bratu, am văzut că și Marica a zis. Ce-l recomandă pe Bratu ca să fie numit acolo? Ultimele trei echipe la care a lucrat, Aerostar, Chiajna și Măgurele, a avut probleme. Am vorbit cu conducătorii de la Aerostar și mi-au zis “O să spunem noi ce am pățit aici”, e vorba de meseria lui de antrenor.

Analiza unui antrenor nu o facem după rezultate? După ce? Trebuie să fim mai atenți când facem numirile de antrenor la echipa națională, să nu le facem pe alte criterii decât pe cele de competență.

Claudiu Niculescu a avut rezultate, nu-l putem pune în aceeași balanță cu Florin Bratu. De ce să fie o campanie anti-Bratu? Nu vreau să fac un subiect din Florin Bratu”, a declarat Florin Prunea, pentru Digi Sport.

bratuburleanuromania u21