Florin Bratu NU IARTĂ ȘI NU UITĂ! Cum a răspuns ”Mitraliera” atacurilor lui Rednic

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 12 decembrie 2018, ora 18:41,
bratu-rednic
bratu-rednic

Florin Bratu, 38 ani, a vorbit despre Dinamo și despre strategia de transferuri pe care a avut-o în vară. Actualul antrenor de la Aerostar Bacău susține că la formația din Ștefan cel Mare nu există fonduri suficiente pentru transferuri, iar opțiunile sunt limitate.

După ce a preluat funcția de antrenor la Dinamo, ”Puriul” a luat la bani mărunți pe aproape toți cei care au fost antrenori la club. Bratu a fost unul dintre cei acuzați pentru haosul de la echipă. ”Mitraliera” i-a reamintit lui Rednic de o declarație pe care a făcut-o după derby-ul cu FCSB, terminat 3-3, și și-a exprimat opinia în legătură cu situația roș-albiilor.

„Penedo a avut evoluţii oscilante după Campionatul Mondial, în prima partea a sezonului, dar e un portar care te poate ajuta. După meciul acela, 3-3 pe care l-am făcut contra FCSB-ului, domnul Rednic aprecia jocul echipei. De ce nu-i place acum, nu pot să spun. Nu mai sunt acolo, nu mai sunt ancorat în situaţia echipei. La Dinamo nu există un buget de transferuri. Doar dacă se eliberează nişte locuri poţi înlocui. 

Noi, în vară, am încercat să aducem jucători în locul celor care au plecat. Şi acei jucători au venit pe parcurs. Asta e situaţia. Eu cred că Mircea Rednic a decis să se dispenseze de anumiţi jucători pentru a aduce alţii. Va conta foarte mult dacă vor juca în play-off sau în play-out.” a declarat Bratu pentru DigiSport.

„A fost un derby frumos, cred că rezultatul e echitabil. Dinamo mi s-a părut mult mai organizată, iar viitorul arată bine. A meritat acest punct, a arătat ca o echipă dar să-i lăsăm pe ăștia tineri să antreneze acum!” erau cuvintele lui Rednic după derby-ul cu FCSB.

”Puriul” are o misiune extrem de dificilă în meciurile rămase din campionatul regulat. Ținta principală a clubului este play-off-ul, însă după ultimele partide echipa nu a covins deloc. ”Câinii” au obținut doar 4 victorii în toate cele 19 etape disputate în Liga 1.

 

florin bratumircea rednicdinamoechipaatacintepaturi