Victorie la limită pentru Dinamo în sferturile EHF European League
Articol de Gabriel Ion - Publicat miercuri, 24 aprilie 2024, ora 19:57,

Echipa masculină de handbal Dinamo i-a învins pe danezii de la Skjern Handbold cu 28-27 (14-15), pe teren propriu.
Manşa secundă va avea loc pe 30 aprilie, la Skjern
Meciul a contat pentru prima manşă a sferturilor de finală ale EHF European League. Dinamo a avut avantaj de trei goluri în prima repriză în mai multe rânduri (4-1, 7-4, 8-5), dar şi danezii au condus la două goluri, cu 14-12, la pauză oaspeţii conducând cu 15-14.
Skjern a condus de mai multe ori la două goluri în partea secundă (17-15, 18-16, 19-17, 21-19, 22-20, 25-23). Finalul a fost mai bun pentru Dinamo, care a condus cu 28-26, câştigând la un singur gol, 28-27.
Manşa secundă va avea loc pe 30 aprilie, la Skjern.