Florin Prunea a dezvăluit cu cine a votat dintre George Simion și Nicușor Dan la alegerile prezidențiale! Cum a făcut departajarea: ”Jos pălăria!”

Fostul portar Florin Prunea a precizat că a fost la vot în primul tur al alegerilor prezidențiale și a vorbit deschis despre George Simion și Nicușor Dan, cei doi politicieni care au ajuns în finala pentru Cotroceni.
Pe cine a votat la alegerile prezidențiale Florin Prunea dintre George Simion și Nicușor Dan
Fostul internațional român a mers pe mâna lui George Simion la actualele alegeri și a mărturisit că a făcut această alegere deoarece președintele AUR este un apropiat al echipei naționale a României.
”Eu nu am nimic de ascuns, am votat cu George Simion. Pe ce considerente am votat? Pentru că acest om a fost mereu alături de noi la echipa națională și oriunde ne duceam, am o mare stimă pentru el și pentru cei de la Uniți sub Tricolor.
Ei sunt suporterii echipei naționale care se duc pe banii lor peste tot și susțin echipa națională. Jos pălăria în fața lor”, a declarat Florin Prunea, pentru iamsport.ro, despre alegerea făcută la votul pentru prezidențiale.
George Simion se bucură și de susținerea lui Gigi Becali, chiar dacă cei doi au avut câteva controverse în ultima perioadă. După ce a văzut scorul de la primul tur, patronul FCSB a anunțat că-l va susține pe președintele AUR în lupta pentru Cotroceni cu Nicușor Dan.