Florin Stângă a plecat de la Viitorul Pandurii: „Asta este, viața merge înainte!” – Ce a spus tehnicianul despre fostul său club!

Viitorul Pandurii și Florin Stângă au încheiat colaborarea. Cele două părți au reziliat contractul de comun acord.
Rezultatele deficitare pe care clubul gorjean le-a înregistrat recent au condus la ruptura dintre Stângă și echipă. Iată ce a spus tehnicianul.
„Asta este, viața merge înainte!”
„Am reziliat de comun acord, a fost o despărțire în termeni amiabili. Chiar am răs cu domnul Sarcină în timpul discuțiilor în urma cărora am încheiat colaborarea. S-a dorit un șoc la echipă, iar când nu sunt rezultate pleacă antrenorul. Am avut parte de ultime două meciuri în care am condus, dar asta este.
Mi s-a propus să rămân în cadrul clubului, dar am refuzat. Vreau să continui cariera de antrenor principal.
Eu cred că mai puteam repara situația, de aceea m-am înhămat la acest proiect când am venit, să obțin rezultate bune. Asta este, viața merge înainte! Am avut toate condițiile, nu au fost probleme financiare, dar când între conducere și antrenor nu se mai găsesc puncte care să ducă la continuarea colaborării așa se întâmplă.
Am plecat de la echipă cu aprecierea jucătorilor, le-am câștigat respectul. A fost o despărțire frumoasă între mine și ei, la fel cum a fost și cu conducerea”, a declarat Florin Stîngă, pentru Liga2.ro.