Florin Tănase, făcut praf de Gigi Becali. „Nu are calităţi de căpitan. Nu are bărbăție”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 18 august 2018, ora 11:30,
florin-tanase-fcsb
florin-tanase-fcsb

Gigi Becali a declarat că Florin Tănase nu are calități pentru a fi căpitan la FCSB. Mijlocașul în vârstă de 23 de ani a purtat banderola în șase dintre cele opt partide jucate de roș-albaștri în acest sezon.

Joi, la partida cu Hajduk Split din Europa League, Tănase a fost căpitan, deși pe teren s-a aflat și Mihai Pintilii. Nicolae Dică l-a înlocuit pe Florin Tănase la pauză, fiind nemulțumit de jocul acestuia.

A fost schimbat pentru că el nu este căpitan. Este căpitan, dar nu are calităţi de căpitan. Un căpitan ia sabia și se duce primul la luptă. El fugea de minge, se speria și nu putea să facă trei pași, când mingea era la doi metri de el. Ăla nu este căpitan. Poate cel mai mult din echipa asta pe Tănase îl iubesc, dar nu este căpitan. Are calitate mare, dar ca să fii căpitan trebuie să ai bărbăţie. El nu are bărbăţie. Trebuie să fii puternic. Cum e Pintilii, de exemplu, nu contează cine e în faţa lui, joacă la fel„, a spus Gigi Becali la Pro X.

Finanțatorul FCSB a precizat că a achiziţionat doi căpitani de echipă din Liga 1, pe Alexandru Stan de la Astra Giurgiu şi pe Mihai Roman de la FC Botoşani, pentru că îşi doreşte câştigarea titlului. 

Dică și Mihai Stoica mi-au zis că Stan e cel mai bun fundaș stânga din România. Roman e jucătorul pe care l-am plăcut de zece ani. Şi acum un an, am vorbit şi cu Iftime şi cu el, el nu a vrut… Acum am vorbit cu el şi cu Iftime şi am zis: <Dacă mă calific, vii?> L-am convins până la urmă şi a venit. Eu am luat toţi căpitanii din România… dacă nici căpitanii din România cu toţi la un loc nu câştigi campionatul, cu cine-l mai câştigi? Am luat toţi căpitanii României, ce pot să mai fac? Am luat doi căpitani, unul din play-off, de la Astra, şi celălalt aproape de play-off, de la Botoşani„, a mai declarat Becali.

gigi becaliflorin tanasebecalialexandru stancăpitanfcsbmihai romantanase