Formula 1. De ce nu a semnat Lewis Hamilton cu Ferrari

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat marți, 03 octombrie 2023, ora 15:25,
Lewis Hamilton
Lewis Hamilton

Lewis Hamilton și-a prelungit contractul cu Mercedes la finalul verii acestui an, dar au fost multe zvonuri care l-au dat aproape de o rivală din Formula 1, Scuderia Ferrari. La câteva luni distanță de la acel moment, britanicul a vorbit cu subiect și predicat despre oferta italienilor.

Telenovela prelungirii contractului cu Mercedes s-a încheiat definitiv pe 31 august: a venit anunțul oficial al noilor înțelegeri pe care Lewis Hamilton și George Russell le-au semnat până în 2025.

Daily Mail a scris în luna mai despre realul interes al celor de la Ferrari pentru Hamilton. S-a vorbit atunci despre un contract de 40 de milioane de lire sterline, adică egal cu cel pe care Lewis îl primea la acel moment din partea celor de la Mercedes (conform noii înțelegeri, Hamilton încasează 50 de milioane de lire sterline pe sezon).

La săptămâni bune de la acel moment, Hamilton a recunoscut că au fost discuții cu italienii și a oferit și clarificările pentru nerealizarea mutării.

Pentru jurnaliștii de la Blick, Lewis a adus lămuriri despre subiectul eventualului său transfer la Ferrari.

„Nu chiar (n.r. dacă s-a gândit cu adevărat să plece de la Mercedes). Bine, cu siguranță am avut câteva conversații ocazionale (n.r. cu Ferrari). Cunosc o mulțime de oameni buni acolo. Dar nu m-am simțit însă niciodată pregătit să mă mut în Italia”, a spus Lewis Hamilton pentru sursa citată.

mercedesformula 1lewis hamiltonferrari