Fost fotbalist în Ștefan cel Mare nu dă nicio șansă „câinilor” cu FCSB: „Toate sunt împotriva lui Dinamo”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 26 ianuarie 2022, ora 22:00,
FCSB – DINAMO
FCSB – DINAMO

Dinamo și FCSB se întâlnesc în derby-ul rundei cu numărul 23 din Liga 1. Meciul va avea loc duminică, 30 ianuarie, de la ora 20:00.

Este un duel între loc doi din vârful ierarhiei, FCSB, cu 48 de puncte, și locul doi din coada clasamentului, respectiv Dinamo, cu 12 puncte acumulate.

Costel Orac, fost mare jucător al ”câinilor” în perioada anilor ’80, a vorbit despre duelul dintre cele două mari rivale și nu are niciun dubiu. FCSB pleacă mare favorită, dar speră totuși la un rezultat la egalitate pentru gruparea pregătită de Flavius Stoican.

CITEȘTE ȘI –>> „Doar aşa se poate redresa Dinamo!”. Suma uriașă care poate aduce liniștea în „Ștefan cel Mare”

„Logic și fotbalistic, cred că e clar pentru toată lumea că FCSB are prima șansă. Faptul că au cei mai valoroși jucători tineri din țară, dar și primul joc din acest an, cu CFR, o echipă matură, cu experiență… și ținând cont de ritmul de joc arătat, e clar că au prima șansă cu Dinamo. Terenul va conta, pentru că FCSB are jucători mai tehnici, o echipă care pasează mai mult.

La Dinamo, lucrul care presează cel mai mult e timpul. Dinamo are nevoie de rezultate ca de aer. Faptul că s-au schimbat atâția jucători, antrenori, perioada dificilă vizavi de situația financiară, organizatorică. Lucrurile astea lasă urme.

Cam toate sunt împotriva lui Dinamo. Au nevoie și de ceva mai multă șansă, au fost meciuri pierdute în ultimele minute. În primul rând, trebuie să capete o identitate în ceea ce privește jocul de echipă. Nu e mare nenorocire să pierzi un meci amical.

Merită oricum ar fi un rezultat pozitiv cu FCSB. Și suporterii ar fi mai mulțumiți, jucătorii ar căpăta încredere. Pentru mine, un rezultat de egalitate ar fi un lucru foarte bun, având în vedere momentul pe care îl traversează echipa”, a declarat Costel Orac, pentru Digi Sport.

CITEȘTE ȘI –>> Moment istoric! Derby-ul Dinamo – FCSB, ultimul pe actualul „Ștefan cel Mare”. Când încep lucrările la noua arenă

dinamofcsbderbyCostel Oracliga 1