Fotbalul românesc, în colaps: „Suntem la ani lumină distanță. Toți sponsorii au intrat la pușcărie”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 03 august 2021, ora 15:56,
Sursă foto: Profimedia
Sursă foto: Profimedia

După victoria în fața Academicii Clinceni, Ricardo Grigore, proaspăt revenit de la naționala U23 a României de la Olimpiadă, a făcut o analiză complexă a fotbalului românesc.

La Tokyo, ”tricolorii olimpici” au terminat pe locul trei o grupă cu Coreea de Sud, Noua Zeelandă și Honduras, iar fundașul de 22 de ani al lui Dinamo a explicat motivele pentru nereușita reprezentativei U23 în Japonia, condițiile de antrenament din România, dar și despre degradarea fotbalului românesc.

”Am citit și eu ce s-a scris în presă, s-a exagerat cam mult, nu sunt în măsură să comentez, dar aș vrea să precizez câteva lucruri, pentru că lumea va vorbi indiferent dacă vei face bine sau vei face rău. Tot se găsea cineva să spună, chiar dacă ajungeam în finală. ‘Păi da, bă, dar nu puteau să câștige?’. Ăștia suntem noi, asta e mentalitatea noastră, e greu să o schimbăm și vor dura ani mulți. Trebuie să ne uităm și la nivelul lor de pregătire.

De mici copii, coreenii, au crescut într-un mediu mult mai avansat decât noi, să fim sinceri, chiar dacă nu joacă la echipe foarte puternice din Europa. Noi am dat de iarbă la 20 de ani, ei joacă de la 14-15 ani pe iarbă. N-aș vrea să intru în detaliile astea, aici intervin alte lucruri.

CITEȘTE ȘI –>> SORESCU, DEZAMĂGIT DUPĂ CE A FOST DIN NOU EROUL „CÂINILOR”: „EU SUNT DINTRE CEI CARE NU ȘI-AU PRIMIT BANII”

Hai să ne uităm la țara noastră, să vedem unde suntem noi ca și popor, să vedem ce buget alocăm fotbalului. Cum obligăm sponsorii să vină. La noi, toți sponsorii au venit și au intrat la pușcărie. Nu știu foarte multe, doar ce citesc. Și domnul Borcea, și domnul Niculae, și domnul Nețoiu, toți au intrat la pușcărie. De ce să mai vină să riște banii? Noi nu știm, ca guvern, să protejăm sportul ăsta, că e sportul rege, până la urmă.

Ei după ce s-au întors de la națională, au jucat în Premier League, noi am jucat în Liga 1, știm foarte bine cum este campionatul. Uitați-vă că și jucători din Ungaria au ajuns să se vândă mult mai bine decât românii, până și moldovenii au ajuns să se vândă mai bine decât jucătorul român.

Cu siguranță că este problema jucătorului român, dar cum crește el ca să fie vândut pe bani mulți și să aibă o mentalitate sănătoasă? Am jucat la juniorii lui Dinamo, am avut o academie foarte bună, dar știm mai bine în ce condiții ne-am antranat, ce sacrificii am făcut.

România U23/Sursa foto: Profimedia Images
România U23/Sursa foto: Profimedia Images

Nu trebuie să ne plângem, dar suntem la ani lumină distanță de ce este în străinătate. Ne antrenam patru grupe pe un teren la juniori. Pe un teren sintetic! Da? Sala de forță am văzut-o al 19 ani, la Săftica.

Dacă luăm toți juniorii din România, nu știu să facă o genuflexiune. Cei din străinătate vedeți că fac genuflexiuni și tracțiuni cu 10-20 de kilograme, la 17 ani. Pentru că au condiții!”, a declarat Ricardo Grigore, conform Digi Sport.

CITEȘTE ȘI –>> AU CÂȘTIGAT, DAR AU ISCAT UN SCANDAL: „MĂ BUCUR CĂ AU DAT O PALMĂ TUTUROR LOSER-ILOR”

jucatorul romanricardo grigorerealitateadinamoromania u23JO tokyo