FOTO | Dennis Man, back to business! Românul a revenit la antrenamentele Parmei, după infectarea cu COVID-19

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 08 octombrie 2021, ora 16:13,
Dennis Man, sursa foto: parmacalcio1913.com
Dennis Man, sursa foto: parmacalcio1913.com

Internaționalul român a fost izolat în ultimele 16 zile după ce fusese testat pozitiv cu coronavirus!

Dennis Man nu s-a numărat printre jucătorii selecționați de Mirel Rădoi pentru meciurile României cu Germania și Armenia, din cauza faptului că a fost infectat cu COVID-19 săptămânile trecute. Cu toate acestea însă, fostul fotbalist al FCSB-ului a revenit în cursul zilei de ieri la antrenamentele echipei sale de club, iar italienii au ținut să imortalizeze momentul.

Potrivit publicației Parma Live, Dennis Man va putea fi folosit chiar în următorul meci de campionat, în ciuda faptului că a stat mai mult de două săptămâni în afara circuitului, însă românul mai are la dispoziție nouă zile în care să se pregătească normal.

Din cauza infectării cu COVID-19, Man a ratat ultimele trei jocuri ale Parmei, înfrângerea cu Ternana și remizele cu Pisa și Spal.

Citește și VALENTIN MIHĂILĂ, DESPRE STAREA DE SĂNĂTATE A LUI DENNIS MAN: ,,A IEŞIT DIN NOU POZITIV”

realitateadennis manserie Bcovidparma