FOTO | Șumudică, deasupra tuturor! Aroganța antrenorului după cinci victorii la rând în Liga 1

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 15 august 2021, ora 12:42,
Sumudica, sursa- Profimedia Images
Sumudica, sursa- Profimedia Images

Tehnicianul în vârstă de 50 de ani are parte de un debut perfect în noul sezon de Liga 1, astfel că este lider absolut cu victorii pe linie!

CFR Cluj ocupă prima poziție în ierarhie, cu maximum de puncte după primele cinci etape. Deși pe plan european echipa a suferit în mai multe momente, în ceea ce privește competiția internă lucrurile au mers ceas pentru elevii lui Marius Șumudică.

Tot mai criticat pentru faptul că echipa sa primeşte mai multe goluri decât pe vremea lui Dan Petrescu sau Edi Iordăescu, fostul antrenor al Astrei a răspuns de această dată cu o aroganţă fină. Concret, Şumudică a ţinut să imortalizeze momentul cu poziția în clasament printr-o captură de ecran a telefonului, postată ulterior pe WhatsApp.

„Ţin să-mi felicit jucătorii, victoria este a lor. Nici nu ştiu dacă mă pot bucura, nu mi-a trecut supărarea după ce s-a întâmplat la Berna. Nu mi-a fost uşor să pregătesc echipa după acel eşec, dar jucătorii au demonstrat că au caracter.

Noi am jucat astăzi doar cu doi dintre cei care au jucat în Elveţia. Nu o să uit niciodată ce mi-a zis un antrenor mare, că mai importanţi sunt jucătorii care nu joacă. Îmi felicit tot lotul, toţi jucătorii, nici nu ştiu de când o echipă nu a avut cinci victorii din cinci meciuri.”, a spus Șumudică, la finalul duelului cu Farul.

Citește și ȘUMUDICĂ ÎI ATACĂ PE FOȘTII ANTRENORI AI CFR-ULUI! CE SPUNE DESPRE „PERLA” ARDELENILOR

fotografie sumudicacfrrealitatealiga 1marius șumudică