Fundașul Gabriel Tamaș și-a reziliat, azi, contractul cu Petrolul, dar pleacă cu scandal de la echipa din Ploiești.
A apărut o înregistrare audio cu Gabriel Tamaș folosind obscene la adresa suporterilor Petrolului
Jucătorul care pe 9 noiembrie va împlini 38 de ani va deveni liber de contract mâine, când se vor oficializa actele. Azi a avut loc o ședință a Consiliului de Administrație, la care a fost invitat și jucătorul.
La final, clubul a anunțat că oficialii și fotbalistul „au ajuns, astăzi, la un acord privind rezilierea angajamentului semnat înainte de startul acestui sezon, fără pretenții din partea vreuneia dintre părți”.
Între timp, jurnalul Incisiv de Prahova a publicat o înregistrare audio, în care Gabriel Tamaș folosește cuvinte obscene la adresa suporterilor Petrolului. „Ia, dacă vrei să spunem așa pe românește, hai...
Și azi, la ședință... Las-o în p*** mea, că am dezamăgit suporterii. Mă c*c pe suporteri până la urma urmei, în p*** mea, că eu vreau să câștig pentru că, câștig bani. Lăsați-mă, frate, că toată lumea...
La Petrolul câștigi pentru suporteri, dar cine p*** sunt suporterii aștia, mă? Mă, cine sunt suporterii ăștia?
Nu înțeleg românește, cum p*** mea nu înțeleg? Mai dă-i în p*** mea? Sunt 50.000? Îți iau 100.000 de prieteni și îi acopăr.
Mai dă-i în p*** mea de aici, că m-au disperat suporterii ăștia. Toată lumea numai suporteri... Mă c*c pe ei!”, a spus Gabi Tamaș în înregistrare.