Gafa incredibilă a lui Răzvan Burleanu: ,,Nu pot să-mi imaginez aşa ceva”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 28 septembrie 2021, ora 22:00,
Răzvan Burleanu
Răzvan Burleanu

Campionatul European de Fotbal din vară a fost un nou moment în care Federaţia Română de Fotbal şi-a arătat limitele vizavi de gloriile fotbalului românesc.

Răzvan Burleanu & Co au stat în cele mai bune locuri la meciurile de la Bucureşti, în timp ce nume ca Hagi sau Popescu au văzut partidele de la tribuna a 2-a.

Victor Piţurcă, fost selecţioner, a mărturisit că şi el a primit invitaţie de la FRF, însă s-a scuzat elegant şi nu şi-a mai făcut apariţia pe Naţional Arena şi a acuzat atitudinea FRF faţă de legendele fotbalului din România.

,,Să știți că am fost și eu invitat de către Răzvan Burleanu. Am fost invitat, am vorbit cu secretara lui și i-am spus că trimit pe cineva să-mi ia biletul. Dacă faci o invitație cuiva la un joc și nu-i dai parbriz… atunci, m-am scuzat, am spus că a intervenit o problemă și nu mai merg la meci.

Probabil, locul meu era la tribuna a doua și atunci m-am bucurat că n-am mers, mai ales că eram angajat la Pro TV atunci. A fost o gafă enormă din partea Federației. Nu pot să-mi imaginez așa ceva! Un Hagi, fotbaliști mari, sunt mai importanți ca președintele UEFA pentru România. Ei trebuie să stea la cele mai bune locuri, iar politicienii mai la dreapta, mai la stânga. Așa se proceda, dar asta a fost situația.”, a declarat Victor Piţurcă, pentru ProSport.

Sursa Foto: Profimedia Images

Citeşte şi DE UNDE AU PLECAT CERTURILE DINTRE GIGI BECALI ŞI VICTOR PIŢURCĂ: ,,EL A ŞTIUT CE SE VA ÎNTÂMPLA”

realitatearazvan burleanuvictor piturcacampionatul europeanechipa nationala