Genoa i-a decis soarta lui Ianis Hagi! Anunțul făcut de partenerul lui Dan Șucu

Ianis Hagi (26 de ani) este liber de contract după despărțirea de Rangers. Genoa a fost una dintre echipele care l-au dorit pe playmakerul român, dar telenovela transferului la echipa lui Dan Șucu s-a încheiat.
Ianis Hagi la Genoa, final de telenovelă: „Inveții și cam atât”
Ianis Hagi nu se va întoarce în Italia, cel puțin nu la Genoa. Răzvan Raț, membru în Consiliul de Administrație al „Grifonului”, a infirmat zvonurile potrivit cărora internaționalul român ar fi dorit de echipa lui Dan Șucu.
Hagi Jr. a mai fost legitimat la o echipă din Serie A în perioada 2016-2018, când Fiorentina l-a transferat de la Farul în schimbul sumei de 2.000.000 de euro.
„Despre Ianis Hagi la Genoa n-a fost niciodată nimic! N-a fost nicio discuție, niciun plan, absolut nimic. Au fost, pur și simplu, invenții ale presei și cam atât. Sunt membru de Consiliu de Administrație. Mai departe, mă ocup de partea sportivă.
Am știut de la bun început că Dan Șucu va prelua Genoa. Pentru că împreună am lucrat din interior la acest proiect. Faptul că, în premieră, fotbalul românesc are un patron la un club dintr-un campionat din Top 5 va rămâne în istorie.
Și cred că Dan Șucu va avea succes. Pentru că are ambiții mari și vrea să realizeze lucruri importante la Genoa. Obiectivul pentru noul sezon va fi, din nou, rămânerea în Serie A. Ușor ușor însă, ne propunem să creștem.
Atât eu, cât și Dan Șucu suntem oameni care ne dorim să câștigăm. De aceea spun că, la un moment dat, ne vom dori și altceva. Mai mult decât să fim la mijlocul clasamentului”, a declarat Răzvan Raț, conform rfi.fr/ro.