Germania este interesată de organizarea Cupei Mondiale 2038 sau 2042

Germania este interesată de organizarea Cupei Mondiale de fotbal din 2038 sau 2042, scrie marți L’Equipe.
Franța a fost încurajată să candideze pentru găzduirea Cupei Mondiale din 2038
Procedurile de candidatură pentru Cupele Mondiale din 2038 și 2042 nu au fost încă deschise, însă au început deja să apară candidați. Germania este ultima țară care și-a manifestat interesul, considerându-se pregătită să găzduiască turneul încă din 2038.
Germania a găzduit Cupa Mondială în urmă cu doar 20 de ani și, pentru a marca această aniversare, se simte pregătită să repete experiența. Axel Hellmann, membru în consiliul director al Federației Germane de Fotbal (DFB), a declarat marți pentru The Athletic că Germania este pregătită să găzduiască din nou evenimentul: ‘Ne-am dori foarte mult acest lucru; există o inițiativă a lui Neuendorf (Bernd, președintele DFB – n. r.) și a DFB de a depune o candidatură pentru ediția din 2042, sau poate chiar pentru cea din 2038. Totul va depinde de reglementările FIFA.’
Regula impune, în esență, o rotație între cel puțin două confederații înainte ca turneul final al Cupei Mondiale să revină pe un continent care a mai găzduit competiția anterior. Având în vedere că ediția din 2030 se va desfășura pe trei continente, inclusiv în Europa, turneul din 2034 trebuia să aibă loc în Asia sau Oceania, fapt ce a facilitat atribuirea directă a evenimentului Arabiei Saudite. Prin urmare, dacă FIFA își respectă politica de rotație, ediția din 2038 ar trebui să se desfășoare în Oceania sau în America de Nord. Totuși, întrucât Australia face parte din Confederația Asiatică, Oceania nu se află, în realitate, în poziția de a găzdui evenimentul. Astfel, calea rămâne deschisă pentru America de Nord și, implicit, pentru Statele Unite, care și-au exprimat deja interesul de a găzdui din nou competiția.
Prin urmare, nu par să existe condițiile necesare pentru ca Germania să depună o candidatură pentru găzduirea turneului din 2038. Totuși, Hellmann consideră că faptul că ediția din 2030 a Cupei Mondiale se va desfășura pe trei continente nu ar trebui să împiedice Europa să candideze pentru 2038. Oficialul german afirmă: ‘Va fi un succes. Există posibilitatea unei candidaturi pentru 2038, dar sunt destul de convins că avem șanse mari să desfășurăm o campanie de succes pentru 2042’. Potrivit lui Hellmann, acceptarea unei candidaturi pentru ediția din 2038 ar demonstra ‘flexibilitatea’ forului conducător în ceea ce privește adoptarea unor decizii politice neconvenționale.
Decizia finală privind o eventuală candidatură le va aparține lui Neuendorf și Federației germane de fotbal, dar interesul pare evident.
Germania nu este singura țară europeană interesată, întrucât Franța a fost încurajată să candideze pentru găzduirea Cupei Mondiale din 2038. Un raport al asociației Territoires d’evenements sportifs (TES), realizat la solicitarea Ministerului Sportului, îndeamnă Franța să depună o candidatură pentru acest eveniment, subliniind că țara ‘și-ar spori considerabil șansele printr-un parteneriat cu un alt stat european, precum Germania’.
La rândul său, Hellmann consideră că este prematur să se precizeze dacă Germania ar găzdui turneul singură sau în comun cu o altă țară, însă această opțiune este, în mod clar, luată în calcul.