Gheorghe Hagi a explicat de ce a refuzat să preia naționala: „Nu era momentul meu să intru în joc”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat joi, 29 septembrie 2022, ora 15:32,
Gheorghe Hagi
Gheorghe Hagi

Răzvan Burleanu, președintele FRF, a avut o discuție cu Gheorghe Hagi, pentru a prelua naționala în 2021, dar tehnicianul Farului l-a refuzat.

Nu era momentul meu să intru în joc”, a spus Gică Hagi cu privire la naționala României

Fostul mare fotbalist a explicat motivele pentru care a preferat să rămână la Farul Constanța. „Nu s-a discutat, am stat de vorbă. Nu s-a discutat, pentru că nu puteam şi nu pot nici în momentul de faţă. Sunt acţionar majoritar şi atât timp cât sunt acţionar majoritar, nu a intrat în discuţie.

Echipa naţională sau România pentru mine şi pentru oricare înseamnă ceva ‘wow’ să te duci, dar trebuia să fiu destul de rece şi lucrurile trebuia să le zic aşa. Nu că nu mi-am dorit sau cum au apărut multe speculaţii sau că am refuzat, îmi vine să râd.

Nu se poate, pentru că sunt acţionar majoritar şi nu vreau să las loc de interpretări. Acestea sunt cuvintele mele, pe care i le-am zis preşedintelui (n.r. – Răzvan Burleanu).

S-a vrut un dialog să ajungem mai mult de atât, dar am zis că n-are rost atât timp cât există această problemă, pentru că n-are rost să pierdem timpul de pomană.

Eu unde mă duc trebuie să aduc prosperitate, nu mă duc să aduc probleme. Nu era momentul meu să intru în joc, pentru că nu puteam din cauza funcţiei, că sunt acţionar majoritar la Farul”, a declarat Gică Hagi pentru Orange Sport.

gheorghe hagirazvan burleanu