Dinamo a retrogradat iar șocul încă persistă în lumea fotbalului românesc. Fostele glorii ale echipei au comentat pe rând situația dezolantă de la echipă. Giani Kiriță, fostul jucător al „câinilor”, a propus un plan prin care echipa sa de suflet poate renaște.
Mai precis, Giani a vorbit despre revenirea treptată a lui Dinamo, cu un lot „curat”, care să plece din Liga 4. De asemenea, fostul fotbalist a asociat revenirea lui Dinamo în prima ligă cu terminarea noului stadion din Ștefan cel Mare.
„Eu așa o văd, e mult mai bine!”
„Din punctul meu de vedere, trebuie să fie totul curat la Dinamo, fără datorii. Plecat din Liga a 4-a și construit. Vine și stadionul, în trei ani de zile, din câte am înțeles. Poate stăm și noi trei ani și revenim cu echipa asta curată și cu stadionul nou. Cum ar fi? Eu așa o văd, e mult mai bine.
Dinamo n-o să moară niciodată, o să vedeți. Suntem atât de mulți în toată țara și peste hotare. Doar că oamenii ăștia vor ca totul să fie curat și transparent. Deciziile să le ia oamenii de fotbal. Nu cred că o să se divizeze suporterii, în niciun caz”, a declarat Giani Kiriță, pentru Digi Sport.