Gică Hagi și Adrian Mutu, din nou pe teren! Super-evenimentul la care cei doi vor fi colegi

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 17 decembrie 2021, ora 18:27,
Gică Hagi și Adi Mutu
Gică Hagi și Adi Mutu

Adrian Mutu a agățat ghetele în cui în urmă cu mai mulți ani, dar abia în 2022 va avea meciul de retragere, iar Gică Hagi va fi atracția evenimentului.

”Briliantul” a făcut anunțul prin intermediul rețelelor de socializare. Astfel, meciul său de retragere va avea loc pe 11 iunie 2022, pe Cluj Arena, iar acesta a anunțat deja primul mare nume care va lua parte la eveniment: Gică Hagi, care va fi participa drept invitat special.

Cei doi au o relație foarte apropiată, fiind și golgheterii all-time ai naționalei României, cu câte 35 de goluri.

Sursa foto: Adrian Mutu/Instagram

”La eveniment va participa cel care a purtat şi a dat greutate tricoului cu număr 10 al naţionalei, înaintea lui Adrian Mutu, şi care a scris istorie în fotbalul mondial: Gheorghe Hagi”, au anunțat organizatorii.

La respectiva sărbătoare au fost invitate și alte legende ale fotbalului mondial, precum Francesco Totti şi Andrea Pirlo.

Adrian Mutu a jucat în cariera de fotbalist la: FC Argeș, Dinamo, Inter Milano, Verona, Parma, Chelsea, Juventus, Fiorentina, Cesena, Ajaccio, Petrolul Ploiești, Pune City și ASA Târgu Mureș.

Recent, fostul mare atacant s-a apucat de cariera de antrenor și le-a pregătit pe: FC Voluntari, Al Wahda U21, România U21 și FCU Craiova. Acum este și pe lista FRF pentru postul de selecționer al echipei naționale a României, acolo unde fostul ”decar” a marcat de 35 de ori în 77 de partide.

CITEȘTE ȘI –>> Adrian Mutu, potrivit pentru postul de selecționer: „Merg pe mâna lui. A demonstrat că are ochi!”

invitatgica hagimeci retragereechipa nationalaadrian mutu