Gigi Becali, măsuri drastice la FCSB: „Dacă nu iau titlul, la revedere! eu dau banii mei la fotbal?”. Ce a spus după eșecul cu Voluntari!

Articol de Mihai Dragomir - Publicat duminică, 15 mai 2022, ora 08:16,
Gigi Becali
Gigi Becali

FCSB a remizat aseară cu Voluntari (2-2), iar titlul de campioană poate ajunge încă din această seară în Gruia, dacă CFR o va învinge pe Craiova. Roș-albaștrii s-au prăbușit în lacrimi pe gazon la finalul meciului, iar reacția patronului Becali nu a întârziat să apară.

Gigi Becali a vorbit despre una dintre schimbările greșite ale lui Toni Petrea, dar și despre ceea ce are gând să facă dacă echipa sa ratează titlul.

„Azi am primit una dintre cele mai mari lecții din viața mea!”

„Tavi Popescu nu trebuia schimbat, fără Tavi Popescu nu putem câștiga. Jucătorii noștri au emoții, trebuie jucători cu maturitate la meciul ăsta. Dacă nu iau titlul, vedem ce jucători mai dăm, care termină contractul, și la revedere.

Nu mai iau niciun jucător, facem imediat și la Academie și peste tot. Tăieri peste tot, eu dau banii mei la fotbal? Azi am primit una dintre cele mai mari lecții din viața mea. Nu știu dacă pot să mă schimb, că așa sunt făcut, să iubesc oamenii și să am încredere în oameni”, a declarat Gigi Becali, pentru DigiSport.

CFR este lider, cu 54 de puncte, FCSB ocupă locul 2, cu 53 de puncte, iar Craiova ocupă locul 3, cu 45 de puncte. Singura șansă ca bucureștenii să mai poată juca ultima etapă cu titlul pe masă, este condiționată de victoria oltenilor sau remiza acestora la Cluj.

fcsbbecali