Greșeala care îl poate costa scump pe Neluțu Varga la CFR: „Cheltuielile sunt mari acolo!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 18 noiembrie 2021, ora 13:45,

Campioana României traversează o perioadă grea, din punct de vedere financiar, în ciuda sumelor încasate în ultimii ani, ca urmare a performanțelor obținute!

Ardelenii ar avea datorii în valoare de 20 de milioane de euro în momentul de față și au existat informații potrivit cărora oficialii clubului iau în calcul intrarea în insolvență. Despre problemele de la CFR a vorbit și Mircea Rednic, fost antrenor al „feroviarilor, care consideră că Neluțu Varga a făcut o mare greșeală în momentul în care a ridicat nivelul salariilor.

„Deci, au făcut greşeala pe care am făcut o noi la Dinamo, cu salarii foarte mari. S-au bazat pe calificarea în Europa League, Champions League şi au fost aproape, Conference, bani care vin şi nu au venit. Cheltuielile sunt şi mari acolo”, a declarat Mircea Rednic, citat de Pro X.

Cristi Balaj, președinte CFR Cluj: „Nu s-a pus problema de intrarea în insolvență!”

”Exclus subiectul insolvență, nu s-a pus problema, nu s-a discutat, pentru că suntem preocupați de a dezvolta clubul, cu perspective reale de dezvoltare. Vrem și optimizarea raportului performanță- cheltuieli.

Am cunoscut situația actuală a clubului, am analizat foarte bine și dacă am acceptat este doar pentru că-mi plac provocările. Sunt perspective în a dezvolta juniorii, Academia, dar suntem atenți și la creșterea performanțelor clubului. Vrem cel puțin să menținem ce s-a construit în ultimii ani”, a spus Balaj, în cadrul unei conferințe de presă.

Citește și NEWS ALERT | CFR CLUJ, PROBLEME URIAȘE DIN CAUZA DATORIILOR! CLUBUL SE PREGĂTEȘTE DE INTRAREA ÎN INSOLVENȚĂ

nelutu vargarealitateacfr clujmircea rednicdeclaratii