Grupă infernală pentru poloiști la Campionatul Mondial din Singapore

Naţionala de polo a României va evolua în grupa A, cu reprezentativele Africa de Sud, Italia şi Serbia, conform tragerii la sorţi de miercuri, de la Budapesta.
„Tricolorii” au avut 3 competiții în 2024
Echipele calificate la turneul final al CM2025 au fost împărţite în grupe valorice, în baza rezultatelor şi a clasamentului competiţional, iar România a făcut parte din grupa ML3.
Componenţa grupelor turneului final este: Africa de Sud, România, Italia, Serbia – A; Japonia, Australia, Ungaria, Spania – B, Singapore, Canada, Brazilia, SUA – C, China, Muntenegru, Grecia, Croaţia – D.
Naţionala României s-a calificat la CM2025 ca urmare a rezultatelor din 2024, cumulate cu clasamentul fazei finale a Cupei Mondiale, competiţie în care ţara noastră a fost gazda calificărilor şi a încheiat pe locul 10.
Campionatul Mondial de la Singapore va avea loc între 11–24 iulie 2025, fiind a doua participare consecutivă a României după o perioadă de 11 ani de absenţă. Până la ediţia din 2025, România a mai participat de 12 ori la CM, iar cea mai bună clasare a fost locul 5 (1975). Tricolorii au mai încheiat în primele 8 în 2005 (locul 6) şi 2009 (7).
În 2024, România s-a clasat pe locul 8 la Campionatul European, locul 10 la Campionatul Mondial, respectiv pe locul 12 la Jocurile Olimpice.
La CM2025, Europa are 8 reprezentante, jumătate din echipele participante: Serbia (aur JO), Croaţia (argint JO), Spania, Grecia, Ungaria (medaliatele Cupei Mondiale), Italia (bronz CE), Muntenegru (locul 6 CE) şi România (locul 8 CE).