Gustavo a marcat pentru CS U Craiova, dar degeaba: „E urât când pierdem așa. Așa este fotbalul”

Unicul marcator al celor de la CS U Craiova a fost Gustavo. Brazilianul a deschis scorul în minutul 40, cu un șut din interiorul careului. FC Botoșani s-a impus cu 2-1, pe arena Ion Oblemenco.
”Ne-am creat foarte multe ocazii. Ne-am luptat, am dat gol. Sunt fericit că m-am întors să dau gol în tricoul Craiovei. Păcat că nu am câștigat astăzi. Asta este. Avem timp să lucrăm acolo unde am greșit. Mister abia a început să lucreze cu noi. Vedem filosofia de antrenament și sperăm să câștigăm meciul viitor.
E urât când pierdem așa. Așa este fotbalul. Sper ca săptămâna viitoare să câștigăm. Le mulțumesc suporterilor că au venit să ne încurajeze”, a declarat Gustavo la finalul meciului.
CS U Craiova a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 de FC Botoşani, în etapa a 3-a a Ligii I.