Haaland va fi anchetat după ce a fost surprins cu telefonul mobil la volan
Articol de Mihai Popescu - Publicat miercuri, 29 martie 2023, ora 18:56,

Erling Haaland a fost surprins vorbind la telefon în timp ce se afla la volanul automobilului său, iar imaginile au fost publicate de tabloidul englez The Sun.
Poliţia s-a autosesizat şi va deschide o anchetă împotriva atacantului norvegian.
Incidentul ar fi avut loc la 15 martie în cartierul New Islington din Manchester, în apropiere de Stadionul Etihad.
Haaland a fost surprins vorbind la telefon în timp ce se afla la volanul Rolls-Royce-ului său.
Potrivit BBC, poliţia a decis să deschidă o anchetă după dezvăluirea acestor imagini de către tabloidul englez „The Sun”.