Ianis Hagi, un exemplu de așa da! Ce star de la Aston Villa are de învățat de la fiul ”Regelui”

Ianis Hagi a fost unul dintre cei mai importanți jucători în sezonul de titlu al celor de la Rangers, primul după zece ani de așteptare.
De la sosirea pe Ibrox, internaționalul român a fost o piesă de bază în angrenajul lui Steven Gerrard, dar antrenorul de 41 de ani a fost atras de mirajul numit Premier League, astfel că a ajuns la Aston Villa.
Înainte de debutul fostului mare mijlocaș pe banca formației de pe Villa Park, care va avea loc sâmbătă, 20 noiembrie, de la ora 17:00, jurnaliștii englezi s-au pus în alertă și vorbesc despre lotul noii sale echipe. Aceștia l-au atenționat pe Leon Bailey că nu va avea nicio șansă sub comanda lui Gerrard dacă nu își schimbă atitudinea.

Transferat în ultima perioadă de mercato, pe 25 de milioane de euro, de la Bayer Leverkusen, jamaicanul cotat la 35 de milioane de euro a fost sfătuit să ia exemplul lui Ianis Hagi, care prin devotament și muncă a reușit să intre în grațiile tehnicianului englez.
CITEȘTE ȘI –>> SCANDAL SEXUAL ÎNTRE SOȚIA UNUI FOTBALIST ȘI O ESCORTĂ TRANSEXUALĂ: „VREI SĂ FII FEMEIE, DAR NU VEI FI NICIODATĂ”
Într-un dialog cu presa din Scoția, Gerrard a declarat că ”este un vis să lucreze cu Ianis Hagi” și că ceea ce l-a impresionat la mijlocașul român nu a fost tehnica acestuia, ci ”etica necruțătoare de muncă pe care Ianis a demonstrat-o”.
De asemenea, Bailey a fost atenționat și de Gabriel Agbonlahor, fost atacant la Aston Villa, pentru că nu se implică mai mult pe faza defensivă.
”Am urmărit meciul cu Southampton, ultimul a lui Dean Smith, pierdut cu 0-1. Leon Bailey este un jucător grozav, dar nu l-a urmărit o dată pe Kyle Walker-Peters. Dacă ești aripă sau atacant, tot trebuie să-ți faci treaba defensivă. Cred că Steven Gerrard va cere asta fiecărui jucător”, a declarat Agbonlahor, conform hitc.com.