Scoțienii i-au stabilit prețul lui Ianis Hagi! Cât valorează internaționalul român în momentul de față

Mijlocașul în vârstă de 22 de ani al celor de la Rangers a fost protagonistul unor prestații remarcabile în tricoul „albaștrilor”, iar acest lucru i-a adus tricolorului o creștere a cotei de piață!
Evoluțiile din ultimele sezoane în tricoul campioanei Scoției pare că au cântărit enorm pentru Ianis Hagi, care a devenit un punct de atracție pentru mai multe formații de top din Europa. Desemnat stagiunea trecută cel mai bun pasator din campionatul Scoției, dar și cel mai bun tânăr fotbalist de pe Ibrox, Hagi Jr. a fost evaluat acum de scoțieni, cu ajutorul software-ului Transfer Room, pe care îl folosesc mai multe cluburi britanice.
Astfel, Dailyrecord.co.uk a publicat un articol cu sumele la care sunt evaluați jucătorii de la Celtic și Rangers în momentul de față, iar Ianis Hagi este al doilea cel mai bine cotat. 7,6 milioane de lire sterline, adică aproape nouă milioane de euro, este cota de piață a românului, potrivit sursei citate. Cel mai bine stă Joe Aribo, care este evaluat la 7,9 milioane de lire sterline.
Internaționalul român s-a numărat printre jucătorii cheie ai “albaștrilor” în sezonul precedent. Hagi Jr. a contribuit decisiv la câștigarea celui de-al 55-lea titlu de campioană a lui Rangers. Românul a fost transferat de Rangers de la Genk în vara anului 2020, contra sumei de 3,5 milioane de euro și mai are contract până în 2024 cu formaţia scoţiană.
6.500.000 de euro este cota de transfer a românului, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com. Mijlocașul ofensiv a mai jucat de-a lungul timpului pentru Viitorul Constanța, Fiorentina și Genk.