Ianis Stoica, puștiul cu mentalitate de fotbalist: „Joc fotbal de plăcere, nu îmi taie cineva capul”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 26 septembrie 2021, ora 00:27,
Ianis Stoica
Ianis Stoica

FCSB s-a impus la limită cu Academica Clinceni, scor 3-2, în etapa a zecea a Ligii 1. Bucureștenii au urcat, provizoriu pe podium.

Unul dintre marcatorii formației pregătite de Edi Iordănescu a fost Ianis Stoica, iar reușita sa s-a dovedit a fi una de trei puncte.

La finalul jocului, acesta a vorbit despre însemnătatea golului, cel de-al treilea marcat în actualul sezon de Liga 1,de fotbalistul de numai 18 ani, dar și despre metodele prin care reușește să se motiveze.

FCSB, sursa foto: gsp.ro/Raed Krishan

”Mă simt foarte bine, mă bucur că am reuşit să luăm cele trei puncte, a fost un meci foarte greu. Jucăm foarte bine de când a venit Mister, cred că avem altă faţă, avem altă atitudine şi sperăm să o ţinem tot aşa, să luăm cele trei puncte.

Ianis Stoica, gleznă, sursa foto: gsp.ro/Vlad Nedelea

În unele jocuri trebuie să suferim, dar până la urmă importante sunt cele trei puncte. Nu am nicio emoţie. Înainte de meci dorm foarte liniştit, până la urmă joc fotbal de plăcere, nu îmi taie cineva capul. Joc de plăcere, sunt bucuros când joc fotbal. Îmi place să joc cu presiune. Dacă nu ar fi presiune, nu aş putea să mă motivez. Am avut un clinci cu un adversar, sper că nu e nimic grav (n.r. referitor la glezna bandajată)”, a declarat Ianis Stoica, la finalul meciului.

CITEȘTE ȘI –>> FCSB, VICTORIE LA LIMITĂ CU „LANTERNA ROȘIE” A LIGII 1! KEȘERU&CO URCĂ PE PODIUM

fcsbgolrealitatealiga 1Ianis Stoica