Fotbal Intern· 2 min citire

"Il Luce" nu vrea să audă de venirea lui Mutu sau Iordănescu Jr. la națională: "Ar fi un mare hazard!"

MIRCEA LUCESCU

MIRCEA LUCESCU

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 21 dec. 2021, 20:05

Cel mai titrat antrenor român în activitate a vorbit despre posibilitatea ca prima reprezentativă a României să fie preluată de Adrian Mutu sau Edward Iordănescu!

A trecut mai bine de o lună de când Mirel Rădoi a anunțat că nu va mai continua pe banca României, iar FRF nu a reușit să convingă deocamdată pe nimeni să îi ia locul. Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță au fost refuzați până acum de către Gică Hagi, Răzvan Lucescu și Dan Petrescu, astfel că variantele Adrian Mutu și Edi Iordănescu par cele mai accesibile pentru șefii de la Casa Fotbalului.

Cu toate acestea, Mircea Lucescu a descalificat soluțiile găsite de cei din Federație și consideră că lipsa de experiență a celor doi tehnicieni ar însemna un adevărat hazard pentru națională. "Il Luce" le-a dat mai apoi și un sfat celor din conducerea fotbalului românesc și le-a transmis acestora ce tip de antrenor ar trebui să fie numit în funcția de selecționer.

Răzvan Burleanu

”(Adrian Mutu sau Edi Iordănescu la echipa națională?) Ar fi un mare hazard. Nu au experiență. Poate pentru Iordănescu mai puțin, pentru că a lucrat la echipele de club, este apropiat de tatăl lui, deci știe foarte bine ce trebuie făcut. Adrian Mutu nu știu.

Sigur...poate federația știe mai bine ce a putut să facă la naționala de tineret. La echipa națională, totuși... Sunt și excepții, dar trebuie adus antrenorul care a avut o continuitate de succese și care îți dă siguranța că lucrurile pot continua”,  a declarat Mircea Lucescu, pentru PlaySport.

Citește și Mutu, plusuri și minusuri pentru postul de selecționer: „Știe ce înseamnă naționala, dar n-are experiență!”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News