Ilie Dumitrescu nu a avut milă! Ce a spus despre Darius Olaru: „Nu dă deloc bine!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat luni, 27 noiembrie 2023, ora 15:56,
Darius Olaru
Darius Olaru

FCSB a câștigat derby-ul cu Dinamo cu scorul de 1-0. Ilie Dumitrescu, analistul TV, a fost aspru cu un jucător din tabăra „ros-albaștrilor”.

Fostul internațional român l-a criticat pe Darius Olaru. Iată ce a spus despre cel mai bine cotat jucător din Liga 1.

„Nu dă deloc bine!”

„Olaru este activ, e genul de jucător care caută și își asumă, dar mie nu-mi place reacția lui la jocul fără minge. Nu aș vrea să scot fazele, dar sunt momente când, după ce se pierde mingea, el merge pe teren. Îl vedeam pe Băluță cum închide, îl vedeam pe Coman cum închide pe partea opusă, îl vedeam pe Șut, pe Ovidiu Popescu.

Olaru venea târziu și mergea, ceea ce pentru un inter, ca imagine, nu dă deloc bine. Dacă vrei să te transferi în străinătate ca inter, atunci e foarte important și jocul fără minge. El e activ, își asumă, intră în joc, e faultat, a avut și acea fază când a șutat pe lângă poartă. Dacă era altruist, îi pasa lui Compagno, dar nu s-a informat”, a declarat Ilie Dumitrescu, pentru Digi Sport.

darius olarufcsbilie dumitrescu