Ilie Năstase crede că Halep va câștiga Wimbledon-ul! „Are prima șansă chiar și cu Serena”
Simona Halep (locul 7) s-a calificat în premieră în finala turneului de la Wimbledon, după ce a învins-o categoric pe ucraineanca Elina Svitolina (8 WTA), scor 6-1, 6-3. Ilie Năstase crede că românca poate să câștige chiar și în fața Serenei Williams.
Halep (27 de ani) scrie istorie pentru tenisul din România, fiind prima jucătoare care ajunge în finală la Wimbledon.
First Romanian woman to reach the #Wimbledon final…
?? @Simona_Halep ?? pic.twitter.com/KTBHms6x8B
— Wimbledon (@Wimbledon) July 11, 2019
„A dominat cap-coadă, nu mi-am făcut probleme. S-a mai enervat la 5-1 și nu știu de ce, te enervezi când pierzi. Se simte foarte bine pe iarbă, probabil și iarba e mai lentă decât la începutul turneului. În afară de meciurile cu Zhang și Svitolina, n-a prea avut adversare de top. Acum începe greul.
Sperăm să nu câștige Serena, că lovește puternic. Dar Halep are prima șansă, are încredere, chiar și cu Serena. Serena e puțin obosită, e și cam grasă. A slăbit 20 de grame, sub limbă! N-ați văzut ce fund are? Când cade, trebuie să o ridice cu macaraua. Și eu sunt mai slab ca ea. Fizic nu stă prea bine. Cel mai bine ar fi să o bată Strycova, chiar dacă e mai mult jucătoare de dublu.
Numărul 1 nu mai contează, a fost. Turneele de Grand Slam contează cel mai mult. Trebuie să câștige cât mai multe. Are timp, e tânără. Eu m-aș concentra doar în turneele de Mare Șlem. M-aș duce o săptămână-două înainte de Wimbledon, de Roland Garros, de US Open, să mă pregătesc„, a spus Ilie Năstase la DigiSport.
În cealaltă semifinală de la Wimbledon se înfruntă americanca Serena Williams și cehoaica Barbora Strycova.