Ilie Năstase, Ion Ţiriac şi Virginia Ruzici au ajuns pe covorul roşu la Cannes

Articol de Gabriel Ion - Publicat vineri, 24 mai 2024, ora 21:20,
Ilie Năstase
Ilie Năstase

Echipa „NASTY”, documentarul despre viaţa şi cariera lui Ilie Năstase, a fost prezentă pe covorul roşu la festivalul de la Cannes, unde a avut loc şi o proiecţie specială a peliculei.

Rafael Nadal, Björn Borg, Jimmy Connors sau Stan Smith vorbesc despre Năstase în documentar

Pe Croazetă, au fost prezente legendele Ilie Năstase, Ion Ţiriac, Boris Becker, Henri Leconte, Mansour Bahrami, dar şi Virginia Ruzici, Tudor Giurgiu şi Cosmin Hodor.

„Aseară a fost de vis! O seară de care o să ne amintim toată viaţa. Dedicată ‘singurului film românesc care nu e în competiţia oficială a festivalului’, ca să parafrazez o expresie la modă, dar care a făcut istorie! Cu emoţii multe, sală plină care a aplaudat minute în şir în picioare, Thierry Fremaux (delegatul general al festivalului) vorbind elogios despre film şi eroii săi. Cu străini din toate generaţiile (mulţi necunoscători de tenis) care au venit să ne strângă mâna şi să ne spună cât de mult le-a plăcut Nasty. Ilie a fost eroul serii, cum era şi normal, cu ochii aproape în lacrimi. Alături de el, Ion Ţiriac, Virginia Ruzici, Henri Leconte, Boris Becker, Mansour Bahrami, Andrea Gaudenzi (preşedintele ATP). A urmat un party epic la Plage Magnum, terminat la 02.00, unde „Globetrotter lover” a fost in powerplay”, a notat Tydor Giurgiu pe Facebook, ataşând şi mai multe fotografii.

„La Cannes, Ilie Năstase, primul ‘bad boy’ al tenisului mondial, vedeta surpriză de pe Croazetă”, a comentat momentul Le Figaro.

Echipa „NASTY” a fost şi protagonista unui photocall.

„NASTY”, documentarul despre viaţa şi cariera tenismenului român Ilie Năstase a fost inclus în selecţia celei de-a 77-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes. Filmul regizat de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu şi Tudor D. Popescu, a fost selecţionat pentru secţiunea Proiecţii Speciale.

„NASTY” spune povestea carierei lui Năstase şi a influenţei pe care acesta a avut-o asupra tenisului. Personalităţi precum Rafael Nadal, Björn Borg, Jimmy Connors, Stan Smith sau Phil Knight (fondatorul Nike) vorbesc despre român în documentar.

„NASTY” este distribuit în România de Transilvania Film. Producătorii filmului sunt Cosmin Hodor (HDR Evolution) şi Tudor Giurgiu (Libra Films), iar co-producător este Hanka Kastelicová (Vice President & Executive Producers Documentaries HBO EMEA – HBO Max).