Ilie Năstase, revoltat pe tenisul din ziua de astăzi: „Beai mizeria aia de lemon caldă și jucai!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 21 iunie 2021, ora 17:59,
Ilie Năstase
Ilie Năstase

Fostul mare tenismen român, Ilie Năstase (74 de ani), a vorbit despre practicile folosite în prezent de sportivi și consideră că aceștia sunt foarte răsfățați!

„Nasty” a fost protagonistul unor evoluțiile încântătoare pe vremea în care practica tenisul de la cel mai înalt nivel, iar performanțele sale au adus România în prim-planul sportului mondial. Câștigător a nu mai puțin de 58 de trofee la simplu, Ilie Năstase s-a retras în anul 1985, lăsând în spate o adevărată vitrină personală plină cu reușite.

Întrebat despre condițiile de care tenismenii din ziua de astăzi au parte, fostul sportiv a făcut o comparație și a dezvăluit că este o diferență imensă față de perioada în care el activa. Totodată, Năstase a mărturisit că nu este de acord cu time-out-ul medical, un lucru tot mai des folosit în turneele WTA și ATP.

„Uite, noi, jucătorii, nu ne certam niciodată pe teren, ne respectam. Nu luam time-out medical ca acum, nu aveam scaune pe care să stăm, asta până în ‘73. În ’72, în finala de la Wimbledon cu Stan Smith, am jucat 5 seturi în 5 ore și 10 minute și nu am stat o secundă jos! Ce frigider cu băuturi răcoritoare, ce prosoape umede, ce umbrele?! Beai mizeria aia de lemon caldă și jucai!

Știi cum e asta cu time-out medical? Păi, mă, la box dacă îți pui adversarul jos, cum procedezi? Stai să îi facă masaj fizioterapeutul ca să își revină? Dacă chiar ești accidentat este o dizabilitate fizică pe care ți-am provocat-o eu, că te-am alergat până ai făcut crampe musculare”, a spus Ilie Năstase, pentru GSP.

Citește și VIDEO | PRIMA REACȚIE A SIMONEI HALEP DUPĂ RETRAGEREA DE LA BAD HOMBURG: ”VREAU SĂ JOC LA WIMBLEDON”

ilie năstasetenisrealitateadeclaratii