Ilkay Gundogan a anunțat ce vrea să facă după retragerea din activitate

Articol de Gabriel Ion - Publicat miercuri, 07 mai 2025, ora 19:15,
Ilkay Gundogan
Ilkay Gundogan

Fostul căpitan al echipei de fotbal a Germaniei, Ilkay Gundogan, ar dori să înceapă o carieră de antrenor ca secund al lui Pep Guardiola, dar crede că poate juca încă câțiva ani la cel mai înalt nivel, scrie DPA.

Contractul lui a fost prelungit recent până în 2026

”Simt că mă bucur prea mult de fotbal: nu doar încă un an, ci cel puțin doi ani, poate chiar trei sau patru ani”, a declarat miercuri mijlocașul lui Manchester City pentru Sport Bild. ”Dar mă gândesc deja la ce va urma. Nu mi-e frică de aceste gânduri, este mai mult o anticipare. Dar corpul meu încă se descurcă bine”, a adăugat fostul internațional.

Mijlocașul de 34 ani nu a vorbit deocamdată cu Guardiola despre planul său de a deveni antrenor: ”Dar probabil că nu există nimic mai bun decât să încep ca secund al lui Pep. Exemplele din ultimii ani au arătat că acest lucru poate deschide calea pentru o carieră de antrenor. A fi antrenor secund al lui Pep ar fi extrem de atrăgător pentru mine”.

Antrenorul lui Arsenal, Mikel Arteta, a fost secundul lui Guardiola la City (2016-2019).

Dorința lui Gundogan de a continua să joace ar putea stârni nedumerire printre unii fani ai lui City, având în vedere problemele sale din acest sezon. Fostul jucător al Borussiei Dortmund a părăsit-o pe Manchester City în 2023, pentru a juca un sezon la FC Barcelona, înainte de a reveni la Manchester.

Contractul lui Gundogan la City a fost recent prelungit automat până în 2026.