Începe Cupa Mondială de fotbal 2026. Ora de start a primului meci, Mexic – Africa de Sud

Așteptarea a luat sfârșit! Cea mai importantă competiție de fotbal, Cupa Mondială, va începe joi seară, în America de Nord, pentru prima dată în formatul extins, cu 48 de echipe.
Mexicul și Africa de Sud vor deschide turneul final, de la ora 22:00, în grupa A, pe stadionul Azteca, din Mexico City. Este o reeditare a primului meci de la Mondialul din 2010, când sud-africanii au fost gazde.
Cupa Mondială va continua vineri, cu partidele Coreea de Sud – Cehia (de la 5:00 dimineața, la Zapopan, în Mexic, tot în grupa A) și Canada – Bosnia-Herțegovina (de la ora 22:00, la Toronto, în grupa B).
Finala Mondialului se va disputa în 19 iulie, pe stadionul MetLife de lângă New York.
România nu s-a mai calificat la turneul final de 28 de ani, adică din 1998. În lipsa naționalei, trei arbitri români vor participa la World Cup: centralul Istvan Kovacs și asistenții Mihai Marica și Ferencz Tunyogi.
La acest turneu, FIFA va schimba câteva reguli de arbitraj. De exemplu, jucătorii înlocuiți vor avea la dispoziție doar 10 secunde pentru a ieși de pe teren, iar arbitrii video vor putea analiza mai multe momente din meci.
După modelul Jocurilor Olimpice de iarnă din februarie, vor fi mai multe ceremonii de deschidere, în Toronto, Los Angeles și Ciudad de Mexico, acolo unde Shakira va interpreta imnul oficial al acestei ediții, intitulat „Dai Dai”.
Echipele naționale din Uzbekistan, Iordania, Capul Verde și Curaçao vor debuta la Mondial.
Va fi ultimul turneu final pentru staruri precum Ronaldo (41 de ani), Messi (38 de ani) sau Luka Modric (40 de ani). Argentina este campioana lumii în exercițiu, după finala câștigată în fața Franței, acum patru ani.
Victorii pentru Portugalia și Anglia, în ultimele meciuri pregătitoare pentru Mondial. Englezii i-au surclasat pe costaricani cu 3-0, în vreme ce lusitanii i-au învins pe nigerieni cu 2-1.