Începe Liga 2! Când are loc tragerea la sorți și câți fani își vor putea susține favoriții de pe stadioane

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 15 iulie 2021, ora 15:09,
Liga 2
Liga 2

Liga a 2-a din România se anunţă din nou una spectaculoasă, având în vedere că vor fi prezente echipe precum Petrolul Ploieşti, Universitatea Cluj sau Poli Timişoara.

Luni, de la ora 16:00, la sediul FRF, se va stabili programul noului sezon de Liga a 2-a, în urma tragerii la sorţi. În noul campionat ce va debuta pe data de 31 iulie, vor lua startul nu mai puţin de 20 de echipe.

În sezonul regulat, toate formaţiile vor disputa câte un singur joc cu fiecare adversar. Mai apoi, primele 2 clasate vor juca în play-off-ul pentru promovare în format tur-retur, iar celelalte 14 echipe rămase vor fi împărţite în câte două grupe de play-out, urmând să dispute doar un tur de şapte etape, după cum anunţă FRF. Federaţia a anunţat şi cum îşi vor putea face apariţia fanii în tribune.

  • ,,Echipele participante vor juca fiecare cu fiecare o singură dată în sezonul regular, urmând ca apoi să fie repartizate, pe baza clasamentului, în cea de-a doua fază a competiției, play-off sau play-out.

 

  • Primele 6 clasate la finalul sezonului regular își vor disputa locurile de promovare într-un play-off. De această dată, partidele se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă 10 meciuri pentru fiecare formaţie.

 

  • La finalul play-off-ului, primele două clasate vor promova direct în Liga 1, în timp ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 și 7 din play-out-ul Ligii 1.

 

  • Echipele de pe locurile 7-20 la finalul sezonului regular vor fi repartizate în două serii de play-out, disputând doar un tur de 7 etape, care va asigura încă şase meciuri pentru fiecare echipă.

Accesul suporterilor în stadion

  • Accesul spectatorilor în tribune se poate face la o capacitate maximă de 50%, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

 

  • 5% din numărul de spectatori va fi destinat echipei oaspete (în spațiile special amenajate, în conformitate cu ROAF). Aceștia vor fi obligați să respecte toate regulile impuse de prezentul regulament.

Persoanele eligibile pentru a asista la un meci de fotbal

  • Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

 

  • Persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

 

  • Persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARSCoV-2.”, apare în comunicatul emis de Federaţia Română de Fotbal.

 

Citeşte şi EXCLUSIV | FOTBALUL DIN ROMÂNIA, ÎNTR-O DEGRADARE TOTALĂ: ,,NIVELUL E FOARTE JOS! EXISTĂ O DELĂSARE”

frfsuporteriliga 2tragere la sortirealitatea