Ioan Varga nu are probleme că FCSB – CFR Cluj se joacă în Ghencea: „Suntem învățați cu presiunea”

FCSB a anunțat că meciul cu CFR Cluj de duminică, din etapa a 4-a a Superligii, se va juca pe Stadionul Steaua.
„Suntem învățați cu presiunea”, spune Ioan Varga despre faptul că FCSB – CFR Cluj se joacă în Ghencea
Patronul echipei ardelene, Ioan Varga, susține că CFR Cluj nu va fi afectată în niciun fel, deoarece este obișnuită cu presiunea.
„Nu ne afectează cu nimic. Suntem învățați cu presiunea. Mi-e indiferent, suntem învățați. Sunt mulțumit de echipă, sper să trecem de turci și într-o lună de zile să arate cum ne dorim”, a declarat Ioan Varga pentru iAM Sport.
În acest moment, adversarele de duminică ocupă primele două locuri în clasament. FCSB are maximum de puncte după 3 etape, iar CFR Cluj a adunat 7. Până atunci, însă, ambele vor juca, joi, în manșa a doua a turului 2 preliminar din Conference League.
FCSB evoluează pe teren propriu cu CSKA 1947 Sofia, pe care a învins-o săptămâna trecută cu 1-0. Partida se joacă pe Stadionul „Arcul de Triumf”, fără spectatori. De partea cealaltă, CFR Cluj joacă în deplasare cu Adana Demirspor. În tur a fost 1-1.