Ioana Baciu revine la națională după 2 ani

Articol de Gabriel Ion - Publicat luni, 10 august 2026, ora 19:30,
Ioana Baciu
Ioana Baciu

Naționala feminină de volei a României continuă pregătirile pentru turneul final al Campionatului European.

Tricolorele vor juca meciuri de verificare pe în 12 și 13 august cu Italia

În cantonamentul de la Blaj se află 18 jucătoare, dintre ele urmând să se aleagă sportivele care vor face parte din lotul ce va participa la turneul final al Campionatului European.

Naționala noastră va juca prima partidă pe 22 august, ea fiind repartizată în grupa care va avea fi găzduită în Baku (Azerbaidjan).

Până atunci, formația noastră va disputa și o serie de meciuri amicale. Primul va avea loc sâmbătă, 1 august, la Blaj, contra naționalei Ucrainei, participantă la ultima ediție a VNL.

Apoi, în zilele de 6 și 7 august, tricolorele vor juca în Cehia, la Tabor, contra naționalei țării gazdă. Ultimele meciuri de verificare vor avea loc în 12 și 13 august, la Boario, contra naționalei Italiei, una dintre cele mai valoroase selecționate din lume.

Lotul aflat în pregătire la Blaj este următorul:

Coordonatoare: Iarina Axinte, Carolina Radu, Alexandra Spînoche

Universal: Ioana Baciu, Iuna Zadorojnai

Centru: Diana Ariton, Andreea Cimpu, Bianca Grama, Tara Cristea, Daria Cocan

Extreme: Rodica Buterez, Cristina Miron, Sorina Miclăuș, Gabriela Bălae, Raluca Raluca

Libero: Diana Vereș, Andra Cojocaru, Eliza Oțet

Staff tehnic: antrenor principal – Guillermo Naranjo, Antrenor secund – Ionuț Teleleu, Antrenor secund – Vladimir Kapris, Preparator fizic – Valerio Povia, Kinetoterapeut – Cristian Olteanu, Petrică Ban, Statistician – Marco Chiodini, Director tehnic – Bogdan Paul.

Ioana Baciu este una dintre cele mai valoroase jucătoare din ultimul deceniu. În vârstă de 36 de ani, pe care i-a împlinit pe 4 ianuarie, ea are aproape 100 de meciuri la națională.

Ultima dată a participat la turneul Golden League din 2024, după în anul anterior a fost om de bază al naționalei la Campionatul European.

Programul Grupei C a Campionatului European feminin 2026

România debutează la Campionatul European pe 22 august, contra naționalei din Țările de Jos. Pe 24 august, tricolorele vor întâlni țara gazdă, Azerbaidjan, pentru ca, o zi mai târziu, să joace contra Belgiei.

Ultimele două meciuri din grupă vor avea loc în zilele de 27 și 28 august, contra Portugaliei, respectiv Spaniei.

Primele patru echipe din clasament se vor califica în optimile de finală care, pentru echipele din grupa noastră, vor avea loc la Istanbul. Adversarele din optimi vor proveni din Grupa A.

21 august: Azerbaidjan – Portugalia

22 august: Belgia – Spania și România – Țările de Jos

23 august: Polonia – Belgia și Spania – Azerbaidjan

24 august: Țările de Jos – Portugalia și Azerbaidjan – România

25 august: România – Belgia și Țările de Jos – Spania

26 august: Spania – Portugalia și Belgia – Azerbaidjan

27 august: Țările de Jos – Belgia și Portugalia – România

28 august: Spania – România și Azerbaidjan – Țările de Jos