Ionuţ Chirilă, un antrenor dur la Academica Clinceni: ,,Dacă protestează un singur jucător la arbitru, îl amendez”

Ionuţ Chirilă, antrenorul celor de la Academica Clinceni, a reacţionat la finalul jocului pe care elevii săi l-au încheiat la egalitate cu FC Botoşani, scor 1-1, în Ştefan cel Mare.
Golurile partidei dintre cele două formaţii au fost marcate de către Joyskim Dawa, în minutul 14, pentru moldoveni, respectiv Bautista Cascini, în minutul 77.
După meciul de luni seara, Ionuţ Chirilă s-a declarat mulţumit de atitudinea elevilor săi. Acesta este convins că echipa ar fi avut mai multe puncte în clasament dacă ar fi jucat în începutul campionatulu aşa cum a făcut-o la ultimele două partide.
,,Concluzia este că, după doar două săptămâni de pregătire, am reușit să dominăm cea mai bună echipă din campionat ca și forță colectivă. Sunt mulțumit de joc, că am construit atacuri poziționale gândite în terenul Botoșaniului. Sunt mulțumit că am crescut față de jocul cu FCSB și asta e foarte important. Sper să creștem și mai mult în jocul de la Craiova. Sunt foarte mulțumit că avem meciuri tari pentru că în meciurile cu echipele din vârful clasamentului ne fac să vedem la ce nivelul suntem în drumul nostru spre a salva acest sezon.
Sunt convins că, dacă echipa aceasta ar fi jucat ca în seara asta și ca în meciul cu FCSB, cu Mioveni, cu Argeș, cu Dinamo, cu celelalte echipe care erau accesibile, acum aveam undeva la 13-14 puncte ușor. După minutul 45 au venit mai multe șuturi. E clar, nu avem vârfuri de atac. Improvizăm. Omoh e playmaker, nu vârf. Gavra e playmaker, nu vârf. Avem un singur copil – Dumitrache, care e U21. Vellios, singurul nostru vârf, are leziune musculară și nu putem conta pe el. În aceste două meciuri am jucat fără vârf de atac.
Am spus și jucătorilor mei – dacă protestează un singur jucător la un arbitru, îl amendez. Trebuie să fii inteligent. Niciodată nu vei schimba decizia unui arbitru. Cu cât protestezi, cu atât îl enervezi ca la o următoare fază la limită să judece în defavoarea ta. A fluierat, a greșit, mergi înainte.
Eu nici n-am văzut că a marcat Cascini, o asemenea îmbulzeală a fost acolo. Această echipă trebuie să demonstreze că urcă la joc, că devine exponentul fotbalului spectacol. Când vom avea doi atacanți importanți, vom urca frumos. Vorbim despre această echipă în șase luni. Peste șase luni, această echipă va fi foarte puternică n România.
E clar că e un progres. Am fi putut să câștigăm meciul de azi cu puțină atenție. Am presat foarte mult, dar eu sunt mulțumit cu acest rezultat. Lucrurile frumoase se fac cu sacrificii și poate merită să ne sacrificăm în continuare și să nu ne culcăm pe o ureche ca să devenim o echipă puternică. Trebuie să fim modești, să arătăm un fotbal curat, frumos, pe care televiziunile să-l aprecieze și să fie un lucru în favoarea fotbalului.”, a declarat Ionuţ Chirilă, la finalul jocului cu FC Botoşani.
În urma acestui rezultat, FC Botoşani a urcat pe locul 2 în Liga 1, unde a acumulat 22 puncte acum. De partea cealaltă, cei de la Academica Clinceni au rămas pe locul 16 în Liga 1, cu 3 puncte acumulate din 11 etape disputate.