Valentin Mihăilă nu a impresionat în ultimul meci în care a evoluat pentru Parma. După prestația din partida de campionat cu Frosinone, scor 0-1, românul a primit nota 5 din partea italienilor.
Acestuia i s-a reproșat faptul că s-a grăbit în momentul în care s-a aflat în fața porții, iar deciziile pe care le-a luat pe parcursul jocului nu au fost cele mai bune.
,,A reușit câteva incursiuni pe contraatac, dar nu a fost convingător în fața porții, s-a grăbit în momentul șutului'', au scris cei de la tuttomarcatoweb.com
,,A depus mult efort, dar n-a părut să fie seară potrivită pentru el. A greșit câteva decizii și mișcări. Trebuie să se acomodeze cu noul rol'', au precizat și cei de la parmalive.com.
Man și Mihăilă, umiliți de antrenor în Italia! Parma, de nerecunoscut în Serie B
Dennis Man și Valentin Mihăilă par a fi o umbră a jucătorilor care impresionau în sezonul trecut la Parma, în Serie A. Acum, în Serie B, cei doi fotbaliști abia mai sunt băgați în seamă de antrenorul Iachini.
În ultimul meci al formației de pe Ennio Tardini, Valentin Mihăiilă nu a rezistat pe teren decât 58 de minute. Dacă Mihăilă a prins aproape o oră pe ternul de joc, Denni Man a fost supus unei adevărate umilințe. Atacantul de 23 de ani, rezervă fiind, a fost introdus pe terenul de joc în minutul 89 al partidei.
Parma a pierdut partida de pe teren propriu cu Frosinone, scor 0-1, din etapa a 20-a din Serie B. În acest moment, formația emiliană are în clasament doar 23 de puncte, aflându-se în clasament pe poziția a 12-a.