Iuliu Mureșan, aplauze pentru Sorescu: „Primul pe lista mea este el”. Pe cine a mai remarcat

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 19 iulie 2021, ora 23:33,
Iuliu Mureșan, Dinamo
Iuliu Mureșan, Dinamo

Dinamo a reușit să câștige, scor 3-2, pe teren propriu, împotriva celor de la FC Voluntari, în prima rundă din noul sezon al Ligii 1.

Toate golurile ”alb-roșilor” au fost marcate de Deian Sorescu (minutele 44, 59 și 72), autorul unui hattrick de senzație.

Și Iuliu Mureșan, noul administrator special al lui Dinamo, a rămas impresionat de fotbalistul de 23 de ani. Acesta s-a arătat mulțumit de evoluția echipei sale și a ținut să felicite toată echipa, de la antrenori la jucători și la suporteri pentru prima victorie stagională.

”S-a jucat la sacrificiu, pentru că suntem în urmă cu pregătirea. Suntem singura echipă din România fără niciun străin în lot. Este un merit extraordinar al jucătorilor, antrenorului si spectatorilor. Peluza ne-a împins de la spate.

Sunt jucători care sunt esențiali. E Anton, care a făcut tot jocul cât a putut să joace. Sacrificiul jucătorilor este extraordinar și merită remarcat. Sigur, Sorescu trebuie remarcat, pentru că a dat trei goluri extraordinare. Primul pe lista mea de jucători care pot rezolva meciul este Sorescu. Dacă mai dă două goluri, cota lui o să fie de un milion cel puțin.

Să sperăm că toți jucătorii vor fi valizi pentru următorul meci. Probabil că antrenorul le va da o zi de pauză. Suntem profesioniști, ne luptăm. Jucătorii merită toate felicitările”, a declarat Iuliu Mureșan, la finalul partidei din ”Ștefan cel Mare”.

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | VICTORIE PENTRU DINAMO ÎN PRIMUL DUEL AL SEZONULUI! HATTRICK DE SENZAȚIE REUȘIT DE SORESCU

iuliu mureșanliga 1deian sorescurealitateadinamo