Iuliu Mureșan pune tunurile pe elevii lui Mircea Rednic: „Poate unii sunt foști jucători. Sunt multe de analizat!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 23 noiembrie 2021, ora 08:49,
Iuliu Muresan
Iuliu Muresan

Directorul executiv al alb-roșilor a oferit prima reacție după un nou eșec al lui Dinamo, scor 1-2, împotriva celor de la FC Voluntari, în etapa a 16-a din Liga 1!

„Câinii” merg din rău în mai rău în actuala stagiune, iar înfrângerea de aseară a agitat și mai mult atmosfera în vestiarul condus de Mircea Rednic. La finalul jocului cu ilfovenii, Iuliu Mureșan a avut un discurs dur la adresa jucătorilor lui Dinamo și s-a arătat extrem de dezamăgit de randamentul acestora din partida cu FC Voluntari.

„E un deja-vu la Dinamo, din păcate. Până acum, se întâmpla de multe ori ca în minutul 20 să fie 2-0 pentru adversar. De data asta am condus noi, dar pe o scădere a nivelului de joc am luat primul gol. După aceea, am luat și al doilea gol. Cei care sunt datori sunt jucătorii. Administrația a reușit să dea salariile la zi, un lucru care nu e normal în Liga 1, am reușit să deblocăm transferurile, azi s-a aprobat planul de reorganizare și am scăpat și de depunctarea de 9 puncte.

Fără punctele alea, eram la -1 și poate nu mai aveam nicio șansă. Cei care sunt foarte datori față de club, față de fani, față de meseria lor sunt fotbaliștii. Nu-mi place să critic, dar nu e acea stare de spirit pentru obținerea victoriei. E și un blocaj mental după atâtea meciuri fără puncte, cred că ultima victoria a fost prin 2 august, deci sunt atâtea luni de când nu s-a obținut o victorie. Sunt niște cifre foarte proaste, foarte dezonorante pentru noi și fotbaliști. Ei ar trebui să fie cei care să se lupte în teren, să conteze mai mult și să aducă puncte. Am adus 8-9 jucători, a venit Mircea Rednic, a mai adus 5 jucători și totuși nu se schimbă nimic în teren și la echipă. Sunt îngrijorat și foarte nemulțumit

Sper că se vor îndrepta lucrurile, deși, la un moment dat, azi am jucat mult mai bine, am avut ceva ocazii, dar ne-am tăiat. Am avut și pauza de două săptămâni. Deși Voluntari e echipă bună, așteptam măcar un egal, dar se pare că m-am înșelat. Ce pot să zici când avem numai 8 puncte și ultima victorie în 2 august? Pot să-i laud? Nu administrația are cea mai mare vină pentru că noi am obținut niște succese.

Nu cred că nu vor, n-au de ce să nu-și dorească să câștige. E un blocaj și mental, dar nu numai asta. Eu refuz să cred că e lipsă de valoare a lotului, eu cred că echipa joacă mult sub valoarea individuală a jucătorilor. Poate unii sunt foști jucători. Sunt multe de analizat și încerc să mă abțin. Lipsesc multe, acea dorință de a câștiga, acea îndârjire pentru balon. Suntem o echipă fără vlagă și destul de moale.

Nu putem să aducem 100 de jucători. E foarte greu să-i omogenizezi. Am sperat ca această pauză să aducă o schimbare. Acum sperăm ca după vacanța de iarnă, dar să nu fie prea târziu. Sigur va fi o schimbare în pauza de iarnă. Tot sperăm că la următoarea pauză, însă trebuia azi. Mircea Rednic pregătește foarte bine echipa, antrenamentele sunt frumoase, e o atmosferă foarte bună, dar când să ne dăm examenul nu mai trecem. Eu zic că deja e alarmantă situația, dar nu e pierdută. Trebuie să muncim în continuare, să ne omogenizăm și să vină un declic. Eu sper să fie etapa viitoare, când trebuie să câștigăm. Sperăm să jucăm ca în prima repriză de azi și poate vom câștiga, a spus Mureșan, la finalul jocului.

După 16 etape scurse din Liga 1, Dinamo este penultima, locul 15, cu doar 8 puncte acumulate. În următoarea rundă, echipa lui Mircea Rednic primește vizita celor de la U Craiova 1948.

Citește și DINAMOVIŞTII ÎŞI REVIN CU GREU DUPĂ UN NOU EŞEC! GABI TORJE: ,,PSIHIC, SUNTEM SUB NIVELUL MĂRII”

liga 1dinamorealitateadeclaratiiiuliu mureșan