Jaqueline Cristian a pierdut finala turneului de la Rabat
Articol de Gabriel Ion - Publicat sâmbătă, 24 mai 2025, ora 17:45,

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2, sâmbătă, în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari.
Românca se alege cu 21.484 de dolari și 163 de puncte WTA
Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute.
Cristian, care a comis 5 duble greșeli, s-a resimțit după semifinala de trei ore de vineri cu Camila Osorio, a doua favorită.
Jaqueline Cristian rămâne fără titlu WTA în palmares, după ce a mai pierdut o finală, în 2021, la Linz.
Maya Joint (19 ani, 78 WTA) a obținut primul titlu WTA din carieră.
Jaqueline Cristiana fost recompensată cu un cec de 21.484 de dolari și 163 de puncte WTA.
Maya Joint s-a ales cu 36.300 de dolari și cu 250 de puncte WTA.