Jeff Bezos devine acționar minoritar la clubul englez Liverpool

Articol de Gabriel Ion - Publicat sâmbătă, 15 august 2026, ora 19:30,
Liverpool
Liverpool

Fenway Sports Group, proprietarii americani ai clubului englez de fotbal Liverpool, au anunțat, vineri, vânzarea unei participații minoritare către un grup de investitori care îl include pe fondatorul Amazon, Jeff Bezos, relatează AFP.

Prima investiție a lui Bezos într-o echipă sportivă

Miliardarul în vârstă de 62 de ani face parte dintr-un consorțiu numit 1892 Holdings, o referință la anul înființării clubului Liverpool FC, care reunește fonduri de la omul de afaceri Amit Bhatia, familia Mittal și cuplul format din Elaine și Eduardo Saverin (cofondator Facebook), conform unui comunicat, care nu a oferit detalii privind valoarea tranzacției sau nivelul participației vizate.

Potrivit mai multor surse media, se estimează că participația consorțiului va reprezenta aproximativ o treime din capital, iar Jeff Bezos, care deține a patra cea mai mare avere din lume, estimată la 256 de miliarde de dolari, nu este așteptat să se alăture consiliului de administrație extins al clubului englez. Amit Bhatia urmează să facă parte din consiliu în calitate de vicepreședinte.

De asemenea, este de așteptat ca Bryan Baum, fondatorul firmei de investiții de capital de risc K5 Sports, prin intermediul căreia investește patronul Amazon, și Elaine Severin să se alăture consiliului de administrație.

Aceasta reprezintă prima investiție a lui Bezos într-o echipă sportivă. Anterior, el fusese vehiculat drept un potențial cumpărător al francizelor de fotbal american (NFL) Seattle Seahawks și Washington Commanders.

‘Liverpool a fost întotdeauna construită cu o perspectivă pe termen lung, luând decizii în interesul suprem al clubului pe termen lung’, a declarat Mike Gordon, președintele Fenway Sports Group (FSG), proprietarul clubului Liverpool.

‘Această abordare continuă să stârnească interesul investitorilor și al liderilor din mediul de afaceri din întreaga lume’, adaugă el în comunicatul clubului din Premier League.

Această tranzacție ar evalua clubul la 5-6 miliarde lire sterline (între 5,8 şi 7 miliarde de euro).