Jose Mourinho a reacționat după ce Cremonese a eliminat-o pe Roma din Cupa Italiei: „Dacă faci și pierzi, la fel nu e bine!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat joi, 02 februarie 2023, ora 10:26,
Jose Mourinho
Jose Mourinho

AS Roma a fost eliminată din Cupa Italiei de către Cremonese (1-2). Reacția lui Jose Mourinho nu a întârziat să apară.

Mai exact, antrenorul portughez a recționat imediat după meci. Iată ce a avut de spus după eșecul cu trupa lui Vlad Chiricheș.

„Dacă faci și pierzi, la fel nu e bine!”

„Felicitări celor de la Cremonese, care a obținut victorii grozave cu Napoli și cu noi. Dacă ne gândim că nu demult erau în Serie B, meritele sunt și mai mari. Am avut o primă repriză îngrozitoare, cu un nivel scăzut. În a doua parte am fost mai buni, dar o greșeală individuală a dus la golul doi și nu am mai putut întoarce.

Adversarii s-au apărat bine, aglomerat. Acum privim spre meciul următor. Nu uităm, însă, că lotul nostru e restrâns și e nevoie de rotații, pentru că jucăm trei meciuri pe săptămână. Dacă nu faci rotații și se accidentează un jucător, atunci nu e bine.

Dacă faci și pierzi, la fel nu e bine. Asta e situația. Ascult ce spun și medicii, care știu bine situația jucătorilor”, a spus Jose Mourinho, conform Gazzetta dello Sport.

jose mourinhoas roma